cărămidă
cu
cărămidă
visele ridică o noapte
în care umbre fiind
trebăluim
în oameni
după lumină

brațele noastre își lasă lăstarii-n dumnezeu



o aspirină repară zidul
din văz
Îți aprinzi o țigară
ca și cum ai înveli singurătatea cu voal de mireasă
mă gândesc că până ai să-ți
termini țigara se vor termina și bateriile acestei inimi pătate

am impresia că sunt fereastra la care te
oprești/ privești uneori
ridici din umeri
precum un sinucigaÈ™
când se dărâmă străzile dintre el și ai lui

privim împreună



azi

sunt mai mult scorbură decât pântec
sunt mai mult nisip mișcător decât zid
sunt mai mult tiribombă de vise moarte decât om

Căci azi
mi se termină cea de-a treia pleoapă