Rândurile de față nu se constituie într-o pledoarie pro domo. Dimpotrivă, ele sunt un gest de reverență, pe care dintr-un fotoliu bătrân îl fac în fața acestui site și a celor care-l alcătuiesc.
Am postat în „Biblioteca virtuală” povestirea lui Vasile Voiculescu cu oarecare rețineri. Fiindcă știam că limbajul regional, mitul străvechi al știmei din adâncuri, destinul tragic al lui Aliman poate nu vor avea impactul dorit de mine asupra cititorilor tineri de astăzi, obișnuiți cu altă ținută literară, cu alte inflexiuni, moderne, ale cuvântului.
Fiindcă am urmărit cu tristețe cum prea multe derapaje încarcă azi de subiectivism și delăsare învățământul românesc. Fiindcă ne-am îndepărtat de mituri, de icoana trecutului, am eliminat cu bună-știință din programa școlară autori și opere care au însemnat pietre de temelie pentru Panteonul literaturii române.
Dar, iată, că m-am înșelat!
La exact un an de la postarea „Lostriței”, acest text a fost citit de aproape 7000 de membri ai site-ului și lucrul acesta nu face decât să îmi dovedească faptul că tinerii se hrănesc și azi din mierea cuvintelor trecute.
De aceea, gestul meu de reverență are o dublă referință. Una, pentru administratorii sitelui, care au meritul de a fi simțit că includerea unei secțiuni intitulată „Biblioteca virtuală” înseamnă o mână de ajutor întinsă celor care vor să știe și să dobândească mult mai mult decât riguroasele bibliografii impuse de școală.
Și, în al doilea rând, pentru cei ce alcătuiesc azi osatura acestui site, creatori și cititori, deopotrivă, care au poposit pentru o clipă pe Bistrița în sus, printre bulboanele de la Toance, “mai până-n Siret și-napoi”, în lumea tainică a apelor, vârtejurilor și sorburilor din adâncuri.
Sunt sigur că există texte postate în această secțiune de către alți membri, care poate au depășit ca număr de afișări acest text, dar pentru mine, personal, aniversarea unui an de la publicarea lui a însemnat o clipă de bucurie nemărginită. Pentru care vă mulțumesc tuturor!