tristețea ți se agățase de buza de jos ca un inel
de care lacrimile trăgeau cu îndîrjire
gîndurile ți-erau mînjite de întuneric
și-mi venea să te strîng în brațe
și să-ți spun că
uneori fericirea este altceva

dar tu adunai cioburile oglinzilor sparte
și numărai pe degete anii
și durerile
și strigai la păsări și la nori să se dea la o parte
să te audă mai bine Dumnezeu

poate că ar trebui
să mă așez la masă și să aștept 5 minute
în timp ce privirea ta pedepsește prin mine tunele
în căutarea luminii

încă nu știi cum se numește apocalipsul ăsta
și nimeni nu te poate convinge
că mîine va trebui să fii gata
că mîine după ce sună ceasul
totul se va repeta