Toți sîngeram la fel
și crezul ni-l invățăm
fără a clipi
Fără a judeca
vreo mișcare clipă sau cuvânt
ne speriem până și de umbra noastră
aprindem lumina sperând la nesfârșit
într-o salvare
Ne ascundem
trupurile obosite și pătate de timp
într-un colt intunecat, plin de gunoaie
Lăsăm capul pe spate
ca și cînd heroina
s-ar împleti cu sîngele clocotind
Săpăm conștiincios calea spre transa,
goi, murdari și proști
Uităm de mizeria din tramvaiul 35,
de țiganii care țipa în fiecare dimineață
"..fiare vechi luăm",
de tatăl ce se preface că îi pasă,
Visăm.




Și lumea se transformă subit
într-un cer prea sus și prea infinit
pentru noi
muritorii goi, murdari și proști...