Atât de tare îmi este dor de vara care a trecut, de sunetul pașilor tăi îmi este tare dor. Mă doare atât de tare dorul încât îmi vine să fug desculț prin ploia care-n valuri curge, să-mi aud pașii și să-i confund oare cu ce, dacă nu....
Îmi este greu să fac diferența între norii, norii ce trec. Nu îi cunosc. Oare aș putea sau cum i-aș putea recunoaște. Ei vin și se duc. Unde se duc? O știu? cred că nu! Îi confund în permanență, cu ce oare dacă nu...
Balansată de ploaie, o frunză-ți bate în geamul odăii, nu știu ritmul, nici melodia ce-ți cântă, dar cred, sigur sunt, o confund oare cu ce...
Miros de ploaie, iz de primăvară, toamnă avea la început vara aceasta ori o confund...oare cu ce? sau poate cu...
Nu știu, nu am răspuns la toate. Totul se confundă în mintea mea, cu pașii tăi sau poate cu ce? nu știu ...
Poate cu omul ce se dezumanizează. Poate cu începutul meu trecut sau poate pe toate le confund. Așa să fie? poate! și dacă așa este, cum și oare de ce?
Mi-e teamă de vara ce-n mine nu mai vrea să vină, mi-e teamă că nu o să mai aud sunetul urmei pașilor tăi. Frică îmi este de dezumanizarea din mine. Gânduri din vara cu ploaie o viață pe care ...unde și de ce ?