lee miller, man ray, 1930



rochia mea roșie pe singurul
scaun din camera ta
seamănă cu gândurile astea
capricioase
nesătule

îmi fixezi brațele picioarele
peretele din spate e încă ud
întâi conturul
rouge magenta apoi
bodypainting
cu ochii închiși ca o cârtiță
cu pensula în dinți
orientat după câte-un strigăt scurt
ca un junghi penetrat în
tâmplă

știi că noi ne
iubim febril
cum să te chem azi când
interiorul gurii tale nu mai seamănă cu niciun
cuvânt

culorile
se usucă repede
doar camera pare mai înaltă mai
goală tu
ești tandră tu vorbești șoptit
purifici/ exprimi pentru mine/ vedeți legătura
se clatină ca un manechin dezmembrat

tot ce știu clar acum e atât -
ireparabil e numai viitorul întreg
trecutul e repetabil
în viitor

întâi m-a ascultat atentă apoi
a zâmbit
picioarele întredeschise nu mai pot simula
dorințe
se scurg

pe zid
culoarea a țâșnit bezmetic
rămâne doar o linie curbă
atârnată de tălpi

aerul în care ai stat e sărat
miroase
a tine
caut marginea mânjită cu roșu
în locul acela îmi lipesc gura și
sug

niciun scâncet
sunt
o femeie
frumoasă


a&v