Pentru a scrie adevărata poezie nu ai nevoie de cine știe ce. Nici de cuvinte dulci, nici de cuvinte dure, nici de imagini de paradis sau de iad, nici de vreo complicată ecuație poetică, nici de hotărârea de a nu pune sens celor scrise de tine. Atât vălmășagul cât și ordinea pot da greș dacă nu ești pe urmele a ceva adevărat, pe care îl afli în tine.
Singurele unelte trebuincioase sunt simple: un compas cu care să înconjuri frumușel poezia din aer, aducându-ți-o în stăpânire, un echer cu care să tai lipsa și prisosul și cu care să-ți întorci la trebuință gândul în unghi drept, un toc care, înmuiat grabnic în cerneală, să prindă totul pe hârtie.
Sunt armele unui geometru, nu ale unui umanist.