A sosit toamna. Totul se preface in murmur. Tabloul devine feeric prin consteltaia felinarelor electrice si oglindirea lor in lacuri. O tacere ca in biserica domneste peste intregul cuprins. Soaptele frunzelor, murmure sterse, acorduri grave venite din adancuri, pun padurea pe ganduri. Pasarile calatoare vaslesc in inaltimi ducand pe aripile lor cantecul padurii. Turme prididite de vifor coboara de pe culmi. Frunzele de pe varfurile copacilor coboara sa se ascunda cu un fosnet surd. Inimile oamenilor se umplu de umilinta dinaintea marilor mistere ale naturii, gandind ce mica, ce pacatoasa e intreaga omenire in sanul naturii eterne ce o impresioneaza. Padurile de stuf au inceput sa rugineasca. Printre crengile cu freamat dulce si fara de vesmant, frunze ruginii cad si plutesc, si plutesc ca niste barcute leganate de vantul cel fara de moarte. Saraca natura! un taram al pustietatilor dezolante, al zilelor de toamna, toamna ce se lasa murdara si goala. O ploaie, cu picaturi dese si marunte, biciuita de vijelie, ca o panza fara sfarsit, se depana piezis din ceruri pe pamant. Frunzarele cestede suna imprastiindu-si ghinda pe drumuri. Ecoul surd ritmeaza pasii duri cand trece-n zbor arborescenta ciuta, catre paduri.Campurile arate pana la unirea lor cu cerul intr-un chip exact si inteligibil te fascineaza. Drumul incondeiat de santuri groase, solidificate de tina, din cauza unor namoluri mai vechi este acum plin cu podoaba toamnei, frunza. Soarele ramane decat o dunga ca o secera, ce priveste printre crengile copacilor si apoi dintr-o data se stinge. In scurt timp pe bolta cereasca lucesc stelele in locurile lor vesnice, clipind in departari profunde, ca flacari neadormite, ca graunte de aur, ca varfuri de ace de argint, ca prundisuri abia zarite de pietre rare. È›