Aceiași patru pereți ai camerei... aceleași scrumiere tot timpul pline, aceleași zile care par a fi toate la fel, același fum care iese din mine și mă înconjoară ca o mantie protectoare de realitatea din jurul meu. Fum de țigară, fum de cenușa zilelor trecute... Viața ca o țigară ce arde încet și nimeni nu trage cu sete din ea. Un amalgam de gânduri îmi trec prin cap.. gânduri care se izbesc mute de pereții goi și reci, gânduri învalutie de fum și gust de țigară, pe care le ținem pentru noi sau le împărtășim cu lumea intreaga. Am ajuns la concluzia că de multe ori a gândi este o crimă. Gândesc prea mult și de multe ori simt că innebunesc pentru că nu reușesc să-mi controlez gândurile... Gânduri și valuri de fum.. acesta este meniul din noaptea aceasta albă...
Fum și fumuri... Fumul morții, fumul vieții, fumul ce iese din cenușă. Moartea... un fum rece ce ne cuprinde, de care ne este frică. Murim și incetăm să mai gândim, să mai existăm. Moartea ar trebui sa fie o eliberare a conștiinței, o eliberare de noi înșine... și nu ar trebui să ne fie frică de ea... nu este așa de înfricoșătoare pe cât se zice, din contră este ademenitoare cu vorbe dulci ce ne atrag în neantul în care ea este stapână. Și viața cu fumul ei de cenușă arzandă, cu fumul negru al grijilor și problemelor și din când în când cu un fum parfumat al clipelor de bucurie și dragoste pe care le simțim si le trăim... Și totuși dragostea ce este... un fum fals... o fantasmă a morții... ea nu duce decât la suflete ranite și ură, e sora exasperarii și a suferinței...
Totul este un fum... fum de țigară, fum dulce al fericirii, fum amar al eșecului...
Trăiesc intr-un fum, trăiesc intr-o iluzie...