Presupun că se aștepta de mult și poziția mea (întârziată din cauza absenței mele din București). Scriu cele ce urmează dintr-un singur motiv: din respect față de un spațiu în care am trăit, în care am dat câte ceva și mi s-a dat câte ceva. Din respect pentru motivul care m-a adus aici. Și pentru că mi se pare normal să ies demn, prin ușa din față.
Fiecare om vede lucrurile așa cum a fost învățat să le vadă, cum îi dictează interesul, conștiința, concepția pe care o are sau n-o are despre viață, în funcție de calitățile sau defectele, frustrările sau înclinațiile, sau incapacitățile pe care le are. Nu (mai) reproșez nimănui nimic. Nu ar avea nici un rost. Nu ar schimba nimic. Nu poți convinge pe cineva care toată viața a trăit în aceeași cameră, cu fereastra spre sud și colorată în violet, de exemplu, că realitatea nu este nici violet și nici nu se reduce la ceea ce poate vedea el de-acolo.
Personal, nu înghit coincidențele. Nu pot să nu-mi amintesc că toate conflictele au apărut din momentul în care cineva a luat decizia că ar fi mai bine ca toți să-și decline identitățile. Acest aspect spune multe, pentru cine are ochi să vadă. Până atunci nu existau orgolii, nu existau atacuri personale, nimeni nu avea nimic de împărțit cu nimeni. Nu flutura nimeni titluri pe sub nas, nici volume publicate, nimeni nu era mai intelectual decât altul, nimeni nu vroia să iasă în evidență prin altceva decât ceea ce scria, mai mult sau mai puțin într-o formă literară. Se făceau comentarii strict la text. Îți amintești, Radu Lucian, când, cine și în ce mod a declanșat tensiunile care au condus către acest "spectacol" ridicol care a devenit poezie.ro? Exact în momentul în care "pseudonimele" au căpătat și identitate... Nu spun și de ce, fiindcă e extrem de evident...
Apropo de editoriale... De cand am primit nivelul de editorialist, am publicat două. Într-o perioadă în care erau doar patru editorialiști: radu herjeu și ilinca bernea (ambii în pauză la ora aceea), eu și bogdan geană. Nu se punea problema deci ca noi doi să fim atât de prolifici, încât să publicăm un editorial la 2 zile. Nici unul dintre cele două editoriale n-a stat mai mult de o zi (al doilea două, dintre care una era 1 aprilie, când cu gluma). N-am zis nimic. Am presupus că e vorba, din nou, de o "coincidență". Coincidență care însă din acel moment, mi-a cam blocat elanul de "editorialist", mie neplăcându-mi show-urile de tipul "hai sa vedem cine-i mai tare".
Dragă costel, ți-am spus părerea mea sincera despre textul tău la care faci referire. Nu mi-a plăcut. Am dreptul să-mi spun părerea, fără să-mi atribui tot felul de explicații "absconse"? Tu nu poți să concepi ideea că doi sau mai mulți oameni pot gândi asemănător fără a se manipula unul pe altul. Ci pur și simplu fiindcă ne apropiem pe criterii valorice de cei din jurul nostru. Că îmi aleg prietenii în funcție de cât de mult ne potrivim în imaginea despre viață, și nu în funcție de cum "imi vine mie și ce avantaje am". Probabil că oamenii sunt tentați să atribuie celorlalti propriile lor motive.
În ce privește "afacerea roua", nu ai decât ce ți s-a servit. Dacă ar fi să luăm în considerație toate declarațiile oamenilor care au fost acuzați de-a lungul timpului de câte ceva, am avea o mulțime de victime și nedreptăți. Unul (!) n-ar fi vinovat de nimic rău pe lumea asta decât că s-a născut, vezi doamne, într-o lume ingrată și nerecunoscătoare.
Nu-mi voi retrage textele. Poate că din când în când, cineva ar putea găsi în ele ceva de care să aibă nevoie. Dar vreau să specific că le consider ca fiind personale, și nu proprietate "poezie.ro". Prin urmare nu vreau să fac parte din nici un volum. Îi las pe marii scriitori să se afirme, lăsând posterității mostre ale deosebitelor lor calități artistice și, mai ales, umane.
Nu plec fiindcă "mi s-a cerut" sau "din solidaritate cu șeful" (cum probabil voi auzi, fiind obișnuită în acest spațiu cu astfel de "remarci" superinteligente), ci fiindcă mă simt extrem de singură pe-aici. Dacă ar fi existat și rămas pe site măcar un om care să fi văzut lumea și din unghiul din care o văd eu, și să se fi manifestat - public, eventual - poate aș fi rămas. Pentru acel om. Așa, nu are nici un sens.
Mulțumesc în primul rând editorului pentru posibilitatea de a mă exprima. Iar celorlalți, pentru gânduri, pentru sinceritate, pentru a mă fi făcut să înțeleg câte ceva, bun sau rău, despre oameni.
Vă doresc și sper ca fiecare dintre noi să aibă viața pe care o merită.