e frig si nu știu cine îmi pune o haină pe umăr

apoi glasul acela, tot timpul glasul acela
„trezește-te, trenul a obosit așteptându-ne în gară
între timp au dat pomii în floare"

e primăvara? și nu știu de ce-mi vine să râd
am toate anotimpurile deodată
plus câteva nedefinite încă
precum vara bântuită de geruri
și toamna cu flori înspăimântate răsărind dintre oase

îmi spui să iau arme
ce arme?


„trezește-te, nu înțelegi ?
cineva ne-a furat gândurile
le-a pus în vitrine și a pus reflectorul pe ele
noi am rămas între garduri de sârmă ghimpată
ne-au lovit vânturi și ploi
ți-am spus, trebuie să stăm spate în spate”

dau un pas înapoi

„trezește-te, au să vină din nou”


îmi amintesc că am lăsat câteva nimicuri inutile într-o celulă de ceară cu șase pereți

și foșnete de mătase