- Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi lucrurile ascunse de la facerea lumii. (Matei 13.35) voi vesti înțelepciunea vremurilor străvechi (Psalm 78.2).
Iisus a spus noroadelor, toate aceste lucruri în pilde;
și nu le vorbea deloc fără pildă; (Matei 13.34; Marcu 4.34)
și nimic din ce le spunea nu le spunea fără pildă.
Iisus spune cu totul altceva decât ce am putea înțelege noi la modul propriu, la un nivel superficial, lipsit de spiritualitate, lipsit de înduhovnicire, de inspirația Duhului Sfânt
- privind de pe calea întunericului, a urii, a blestemului și a morții- de pe calea neființei, a păcatului din noi...
De asta Iisus atrage atenția, ca și în alte rânduri:
- cine are “urechi de auzit”- să audă; cine citește- să înțeleagă.
- toate astea înseamnă altceva decât veți crede la început voi.

“bogatul” este firea pământească- preaîndestulată cu bunătăți - omul nostru firesc
Este același “bogat” căruia Iisus îi spune- vinde tot ce ai (toată “comoara” falsă a învățăturilor pământești, toata comoara de patimi si nelegiuri) și dă “săracilor”- îngrijește-te de acea parte din tine unde se sfințește Numele lui Dumnezeu.
“Săracul Lazăr” este chiar esența divină din fiecare om- firea duhovnicească, pe care o lăsăm să zacă în mizerie, nu o hrănim, nu o îmbrăcăm și nu o adăpostim- spiritual vorbind. Este chiar Hristos bătând la ușa dinlăuntru a sufletului nostru.
Și iată că cei doi “au murit” !
Dar ce fel de moarte este aceasta?

Romani 7.6 Dar acum, am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

Este moartea față de Lege! A venit Hristos, a murit față de Legea care ne ținea robi păcatului și a schimbat ordinea lucrurilor.
“bogatul”- firea pământească, a fost sărăcită, trimisă la pierzare
iar “săracul”- omul nou- ridicat în cinste, în slavă.
Între cele două firi, cei doi “oameni” din fiecare suflet - este o prăpastie.
Firea mea pământească a fost osândită pentru totdeauna-
- firea mea spirituală a fost mântuită (adusă în sânul lui Avraam) pentru totdeauna,
chiar dacă acest lucru se va desăvârși abia la a doua Venire.
Când spune că nu vor crede chiar dacă va învia cineva din morți- se referă la Iisus.
El a înviat din morți- dar firea pământească nu poate crede- nu are viață.
În noi fraților, cea care crede, care iubește venirea Domnului, care face metanoia, care este născută din nou, este sfințită și întoarsă în Împărăție- este esența divină, Lazărul din fiecare suflet.

Iar faptul că nici un om nu va merge în iad este spus și textual în Scriptură:
Apocalipsa 20.13 Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. -
- adică a fost separată firea duhovnicească de cea firească, omul nou a fost dezbrăcat de omul cel vechi- din fiecare suflet.

Apocalipsa 20.14 și Moartea și Locuința morților (hadesul) au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
- iadul și moartea au fost arse pentru totdeauna