Noaptea, ca o batrana hidoasa si neagra, imbracata in rochie de mireasa se tine pretutindeni dupa mine si ma arata, parca, cu degetul unor spectatori necunoscuti, ranjind la durerea mea. Imi venea sa smulg copacii din radacina, sau sa dezlantui un uragan care sa nimiceasca totul, dar nu reusem decat sa-mi maresc singur durerea si revolta ce-mi sfasiau inima. Trecusem dincolo de bine si de rau ...Deliram...

Anca!...De ce-ai facut tu asta? De ce m-ai indepartat de langa tine? Mai bine m-ai fi ucis cu propria mana. Priveste-ma; fara tine n-am ce sa mai fac cu viata, nimic nu ma mai poate consola.
Si tu, Dumnezeule, care pui toate acestea la cale, de ce taci?...Daca esti undeva, de ce nu te arati, sa-mi dai un pumn dupa ceafa si sa ma arunci in Paradisul tau, sau in Infernul de dincolo, care, in orice caz, e mai dulce decat acesta de aici?...Dumnezeule, n-auzi cum imi scrasnesc dintii ce durere?...
--------------------------------------------------------------------
Dumnezeule, cum? ma lasi sa mai traiesc inca?!...Bine!!! Acum nu mai vreau EU sa mor. Vreau- ma intelegi? VREAU sa traiesc! Numai din doua motive: sa pastrez in suflet amintirea Ancai si sa-mi infrunt destinul.
Anca, da Anca m-a invatat ceva: inainte de-a ma lupta cu moartea, trebuie sa lupt cu viata! Pun mai mare pret pe victoriile asupra vietii, decat pe ale mortii. Numai dupa ce voi invinge viata, asigurand celor ce raman in urma mea o existenta mai frumoasa, atunci imi voi intoarce spada si spre tirania mortii.
---------------------------------------------------------------------
Ma opresc si plang sub nucul din curte, care-si scutura, simplu si impasibil, frunzele si nucile: "a cata oara", ma intreb...Iau o nuc de pe jos asa cum face Anca atunci cand stateam impreuna sub nuc. N-o sparg, vreau s-o pastrez intreaga. In paienjenisul lacrimilor mele,apar deodata, zambindu-mi, ochii Ancai...Anca...icoana vie, tanara, fragila...Nu mai stiu ce sa fac cu nuca...s-o pastrez sau s-o dau ei.....