Din păcate, plecarea mea cam pripită văd că dă bătăi de cap. N-am avut nici cea mai mică intenție să las în țară lucrurile halandala, dar se pot pune în ordine într-o clipită. Mi-a prins bine o plimbare pe plajă. V-am re-văzut pe toți, ca într-o galerie cu poze de familie. Bogdane, te cam neglijezi. Bărbierește-te, pune pe tine perechea de jeanși buni “Levi Strauss & Co., since 1850 – Loose SilverTab”, ăia mă cu nasturii de argint, apoi du-te la “Lăptărie” și … mai vorbim noi. Ce, au fugit fetele sensibile din București? Asta n-o “cumpăr” nici mort. Descurcă-te cu o bere, improvizează, nu mai pune gura pe votcă – mi-ai pomis! Lucrează la romanul tău și lasă-mă și pe mine să respir, să-mi văd de tequila mea, ce Dumnezeu, parcă ești Nora! Nici-o problemă, poți să vii cu ea. A fost o scăpare din vedere din partea mea, pură întâmplare, nu se va repeta.
DoDu, omule nu pleca înnot. Nu te primesc ăștia, sunt scrupuloși, la început. După aceea nici nu te mai întreabă cum mai stai cu sănătatea. Poți să scrii, să mori, să zbori să faci baie sau să te duci în Argentina ministrului păsărilor Borges, liber precum funcționarele domniei sale. Poți să-i citești cărțile începând de unde vrei tu – iar după cum și-a gândit el paginile ți se poate întâmpla orice, plăcut sau nu, poți să fii rege sau ocnaș, se poate să te trezești cu femeia închipuirilor tale în pat, dar se poate, la fel de bine, să primești condamnarea ta la moarte. Seamănă cumva cu problema numărării numerelor. Russel, Ackerman, ș.a. mai caută, pe unde-or fi ei acuma, să lămurească treaba asta cu ordinalul și cardinalul numerelor: “ceva” e cu “ceva” mai mult și, tot acele “ceva”-uri, sunt și invers și nu se poate stabili un arbitraj, astfel încât să înțelegem și noi, muritorii de rând “de ce?” e vital adevărul ăsta. Am un prieten bun, doctor în filosofie – logică, de fapt – care încearcă să mă convingă că e o problemă de “implicație”. Îl cred pe cuvânt, pentru că a ajuns “decan” de facultate, deși el e cumva intrigat că eu mă mulțumesc cu acest “argument al autorității”. Nu mai înțeleg ce scrie el prin cărțile lui, dincolo de “cuvânt introductiv”, numele lui, editura, anul și prețul – care e scris cu numere rămase în limitele puterilor mele de înțelegere, chiar dacă au luat-o și astea razna, prețurile, vreau să zic. Suntem noi prieteni buni, dar nu are el talentul pedagogic al lui Enescu, Gheorghe, care ne recita din Eminescu la cursul lui de logici polivalente. Așa deci, DoDu să vii tu “via” Canare, ca tot omul. Pantalonii scurți și o pereche de încălțări sunt obligatorii, n-am ce-ți face – nu te lua după Bogdan cu “adidașii “ lui că nu se pricepe la asta. El crede că tot ce are trei dungi e “adidas”. De pildă, dacă își taie trei unghii de la o mână, crede că e stăpânul unui “pantof sport Adidas”, dar asta vine de la firea lui de poet, traducător al lui Orkeny Istvan și probabil manelist nedeclarat (l-am surprins prin toamnă fredonând: “/Numai două sau trei zile,/ Vreau să stau și eu cu tine/ Ca să ne simțim ca-n filme./”) chiar dacă îi place Tom Waits cu: Mule; Heartattack and Vine; Blood money; it’s all right with me; books of moses (ce-i asta?); Fish and Bird; Annie – care a plecat de la el – și Alice – pe care eu nu o cunosc decât de la telefon. La urma urmelor mie îmi place ciocolata “Jesus”, pentru că în spatele ei, în umbră, șade ceva care e de “nasul” meu, în sticlă, tare ... căruia îmi place să mă spovedesc. În rest, șade, Bogdan, bine cu nervii, de aia îl apreciez. Te rog însă să ai grijă să nu taie Levi Strauss-ii ăia pricopsiți, la o adică să cumpere niște aiureli ieftine din Obor și pentru tine și pentru el. A, vezi că nu ține figura să vii în Brazilia dinspre America de Nord, că nu se vede. Te lasă în Argentina, în Uruguay, Paraguay, sau cine mai știe pe unde și vei avea mari bătăi de cap. Nu se știe dacă mai ajungi întreg aici. Nu mi-ai spus dacă vrei să locuiești pe plajă sau în junglă. N-ai tu treabă cu împărțitul hamacelor (hamacelelor, cum am văzut că le alinți). Mie să-mi spui culoarea și, eventual, dacă preferi să fie mai grosuț. Asta-i tot. Vrei unul mătăsos? Așa să fie! N-ai măi treabă cu noi. Andia e cu ale ei, Bogdan sforăie, dar de aia am făcut căsuța lui cu pereții cântători ... Radu e pe parte aialaltă a estuarului, e vegetarian, nu face glume proaste și își spală castronul singur. Care-i problema ta? Vrei să negociezi tu cu anacondele? Voie de la mine ca de la Banu’ Ghica. Abia aștept! Poate le sucim cozile mai repede. Băi, sunt ucigașe, te sufocă, nu le poți prinde privirea … E greu, dar pasionant!
Nic, ești regină, poartă-te ca atare, măcar de ochii lumii. Nu mă umili chiar așa. Nu o merit. Nu e nevoie să faci tot timpul exercițiile alea de mers cu nisipul în pantofi. Înțeleg că îți ies ochii din cap, dar fi rezonabilă: ziua umblă cu ei plini cu nisip, noaptea scoate-l. Mi-e milă de tine și de piciorușele tale, dar nu avem încotro.
În fine, Andia, îmi place prudența ta. Dar să știi că este, chiar mai simplu decât crezi tu. Pare nefiresc, dar chiar așa este. Acum, îți dezvălui și un secret, tu vei fi “perla coroanei”, cum se spune. Ei bine, perlele sunt din sidef, iar sideful poate avea nenumărate nuanțe, de la transparent, alb, roz, până la negru. În funcție de starea ta sau a vremii vei avea orice nuanță poftești. Nu avem negrii cu pene, frunze sau alte sperietori mișcătoare. Dacă vrei să te oglindești, ori să te vezi cum arăți, cum “compari”, e suficient să-ți pui căușul palmelor în fața ochilor și gata, ai oglindirea feței, a sufletului sau a gândurilor tale, sau a criticilor tale personale, a iubirilor, îndoielilor sau a ceea voiești să vezi. În ceea ce privește “colocatarea”, ei bine, poți să fii 100% sigură că nimeni nu te va inoportuna. Vrei locuința ta lacustră? Așa va fi. Vrei să locuiești ca baronașul Cosimo Piovasco di Rondo prin copacii din Ombroso? Așa va fi! Vrei să dormi ca sirenele pe spuma oceanului? Unde-i dificultatea? Vrei să zbori ca o “flutură”, păi ce te reține să fii “flutură”? Radu nu aruncă la întâmplare cojile de banană. E de o bună creștere care te poate scoate din sărite uneori. Și e și aseptic. Se spală tot timpul cu apă bună. Nu folosește “Izvorul minunilor”, din scepticism exagerat, dar eu unul i-o trec cu vederea. DoDu, e fericit cu pantalonii lui scurți. Are hamac, ce să ne batem capul cu cămășile de forță. Dacă vrea să o ia contra curentului, păi are un Amazon întreg la dispoziție. Apă, liane, copaci cât pentru o viață de om. Cu mine, n-ai treabă. Eu am treabă cu cozile anacondelor. Întreabă pe oricine. Nu mă pricep la nimic altceva. Nu omor muște și nici umbră pământului nu fac. Am un cusur, recunosc: beau cafele amare. Dar în Brazilia, chiar că nu e nici-o problemă.
Dacă mai e ceva de lămurit, cu dragă inimă, nu vă sfiiți să întrebați.
Vă sărut și mă duc la pânda de anaconde.

Anacondia, 3 septembrie, 2002