11 octombrie 2002

Stii, ieri cand vorbeam la telefon,m-ai intrebat, dintr-odata, de ce imi pasa. Nu stiu daca am un motiv special. Pur si simplu imi pasa si nu am nevoie de motive pentru asta.
Imi pasa pentru ca ...
... pentru ca asa sunt eu,
... pentru ca iubesc oamenii,
... pentru ca simt ca asa e bine,
... pentru ca stiu si ca tu ai nevoie de asta, poate nu neaparat din partea mea,
dar acum eu sunt aici pentru tine,
... pentru ca sufletul meu nu poate trece nesimtitor pe langa tine,
... pentru ca acolo, in sufletul meu, ai un loc numai al tau,
... pentru ca am puterea de a darui celorlalti intelegere si suport,
... pentru ca acolo unde e un gand trist, vreau sa pot intinde mana, sa-l mangai,
... pentru ca stiu care e gustul lacrimilor, si poate ... poate pentru ca am nevoie de asta ca sa exist.
Nu e mult ce pot face pentru tine, stiu, dar vreau sa fii convins ca oricand vei avea nevoie sa vorbesti cu mine, sunt aici. Si sunt nu ca sa te judec, sunt aici
sa te ascult si ascultandu-te sa te vad cu ochii mintii.
Sunt aici sa iti spun o vorba calda atunci cand totul in jurul tau e rece.
Sunt aici sa te linistesc atunci cand mania iti da tarcoale.
Sunt aici sa-ti pun o mana calma pe frunte, atunci cand indaratul ei gandurile iti sunt invalmasite.
Sunt aici cand vrei sa razi si sunt aici cand vrei sa plangi. Voi plange impreuna cu tine.
Esti in sufletul meu. Lasa-ma si tu pe mine, sa ma apropii macar uneori, de sufletul tau.
Ai fi uimit sa afli cat de mult pot sa daruiesc, fara sa astept nimic in schimb.
Imi ajunge un zambet, desi de multe ori nu-l primesc, dar asta nu e o problema. Multumirea mea e atunci cand vad am am putut face ceva pentru cei de langa mine. Aici cu siguranta m-ai intreba: oare pentru oricine as face asta? Nu, nu pentru oricine, desi infinit de
putini oameni, din cei care au avut nevoie de mine, declarat sau nu, pot spune ca nu am fost alaturi de ei. Nu imi amintesc acum, nu imi vine in minte nimeni. Eu am sufletul deschis, am mereu un cuvant bun pentru cei care au nevoie.
S-a intamplat sa fiu in situatii in care, cei mai multi ar fi dat bir cu fugitii, fara macar a priveasca inapoi sa vada ce ramane in urma lor. Nu vreau sa sune a lauda de sine, dar am facut multe lucruri doar pentru ca am simtit eu ca trebuie sa le fac. Am oferit si atunci cand mi s-a cerut, dar si atunci cand am simtit ca e nevoie de mine. Nu mi-e greu
sa ma manifest asa si nici sa zambesc, chiar daca am si eu probleme. Cei care au nevoie de mine, de zambetul si de suportul meu, cu siguranta nu au nevoie sa stie ca la randul meu, am si eu nevoie de asa ceva.
Sunt, cum spunea Minulescu, un "suflet caritabil". Traiesc pentru mine, dar traiesc pentru si prin ceilalti.
Asta e scrisoarea mea pentru tine, prieten drag. Citeste-o si ia aminte: sunt aici!