Imi amintesc de vara trecuta...care de fapt nu a trecut in mine inca. Incerc sa scriu ceva frumos aici dar ma linisteste gandul ca ochii celor care vor citi nu vor judeca si nu se vor astepta sa gaseasca aici capodopere literare de mare valoare. De fapt, presimt ca tot ce voi scrie aici va fi o amestecatura neregulata de scrieri si ganduri si sentimente si bucatele din mine. In fine...vad ca printr-un film ce se deruleaza incet, o strada ingusta si plina de balti undeva pe calea victoriei. In dreapta e un trotuar micut si in stanga oamenii merg cu pasi grabiti pe langa o cladire inalta alba,,,veche..cu statui in piatra batute de vant si de soare. Si sunt tinuta de mana. Simt doar mana lui incredibil de fina tinand mana mea intr-o stransoare moale, oarecum sfioasa. Si zambesc. Zambesc mereu fara sa scot un cuvant. Incetasem sa vorbesc, descoperisem ca tacerea era o minune. Imi amintesc atat de puternic impresia papucilor mei in care mergeam dezordonata si aproape cu picioarele goale...zgomotul lor pe asfalt...flip flop...flip flop. Vreau sa mai tresar la acel zgomot...unde e ?