Eram gata...gata sa imi uit sufletul si lacrimile ascunzandu-se sub valul unei copilarii pierdute,sa-mi uit visele si amintirile, sa-mi uit cerul...Doar tu,icoana vie sfiintind prin flacara unor ochi prea puri,arzand albastru credinta mea in imposibil,intr-un vis usor de infaptuit, atat de usor incat se inalta spre cer,un cer prea departe si prea greu de atins.
Eram gata...gata sa te uit,sa iti uit glasul de care imi aminteau ingerii mortii in rugaciunile ce imi simteau sufletul inconjurat de durere si speranta,de iluzia singuratatii,de tine.
Eram gata sa te ador,sa ud cu lacrimi norii pe care sa calci,nou si pur, spre raiul oferit de dragostea mea.Gata sa iert sarpele ce ti-ar fii ratacit pasii in noapte,gata sa pierd tacerea stelelor mele,a ingerilor ce refuza acum sa imi ocroteasca visele umbrite doar de fantasma ochilor tai.Gata sa accept abisul ca viata si sarutul focului, teaca inghetata si dulce scaldand o inima gata sa moara,drept scut in fata singuratatii,a lumii,a mea.Gata sa transform puritatea dragostei intr-un pacat pregatit sa imi afunde sufletul sub copite de demoni scaldati in otrava,tristete si sange,sa traiesc in ura, in pacat...Pacat.Pacat ca inima mea ti-a manjind talpile incercand sa atinga,macar in vis,inima-ti de piatra.Pacat ca amintirea mea iti va ramane in agenda ca o privire furata, trofeu incomplet si rece, atat de usor transformat in lava fierbinte, totala.Pacat ca visele s-au transformat in iluzii spulberate de crivatul prea greu al realitatii.Pacat ca am sperat,cand stiam ca te-am pierdut...Pacat ca m-ai pierdut.