SEMN

Poem de CALY

Vazusem limpede
Ca nu puteam cunoaste
Sangele ce-ti vinde
EXISTENTA.
N-aveam habar
De ritmul sigurantei
Indurate setos
De peretii camerei.
Semnul repulsiei,
Zadarnic si teribil,
Venise in somnul
Ciudat,ca o fata nevazuta
A unui animal lichid.
Pietrisul ce statea
Pe temelia inimii
Se lasa prada
Gustului total necunoscut
Si ademenitor al omului
Ce-si semnala prezenta
Prin fluxul asigurat fantastic,
Ca o mambrana prealabila,
De incepere-a jocului.
N-am fost avertizata
Cat de trist este
Sa fii partener spiritual
Unei asemenea descoperiri.


COMENTARIU

Poemul ca spațiu public poate reprezenta un fel de loc geometric al aspirațiilor lectorilor incitați de "mecanismul" cuvintelor și intențiilor general comunicaționale al autorului.
Atunci când particularul se insinuează, conștient sau nu, în text avem de-a face mai mult cu un act aproape "epistolar" de transmitere a informațiilor. Pe măsură ce "particularul" efemer "iese" din text, valoarea general comunicațională a poemului crește. Avem de-a face cu o trnscendere a textului din spațiul contingent în sfera esteticului de natura spirituală cu implicații etice, pentru care "perenitatea" devine caracteristica prevalentă. Abia acum se poate face extrapolarea generică a "mesajului esență" purificat în lupta pe care autorul o dă cu sine însuși. Asemeni sculptorului în lemn, valoarea "sculptată" a poemului este dată de cantitatea de "lemn - cuvânt", în cazul poemului, îndepărtată pentru obținerea "esenței sculpturale", în fond "statuia-poem", ca rezultat al trudei auctoriale.
"Sângele ce-ți vinde EXISTENTA" este un model de expresie, aș putea spune in nuce, a ceea ce poate însemna dichotomia mesajului poetic. Putem astfel tranzitiviza până la recompunere imaginea "sângele" obținând posibil, pe de o parte "propria-ți persoană" iar pe da alta "persoana altuia" eventual din mediul proxim știut fiind că originea marilor trădări "vânzări" cum ar spune autoarea, aici își au originea. Afirmația se susține fie și dacă facem trimitere la cea mai celebră "vânzare" istorică, al cărei preț au fost cei treizeci de arginți. Revelația aproape cristică a autoarei, "văzusem limpede" ( și Crist "văzuse" adică știa că va fi trădat) si in acest caz, ca și în cazul celebru la care am făcut trimitere, este pusă în situația imposibilității acționalului: "nu mai puteam cunoaște", în cazul poemului, "împlinirea legii" în situația biblică. Subsecvent acestor versuri- prolegomene, se înscrie apoi, firesc construcția poemului prezentându-ni-se pas cu pas într-un crescendo ravelian "epicul poematic ",care, considerăm noi, nu mai prezintă dificultăți de receptare. Finalul se înscrie în paradigma camilpetresciană , "câtă luciditate atâta dramă" ."Cat de trist (personal aș fi preferat "dureros") este / Sa fii partener spiritual / exclamă, apoftegmatic autoarea, unei asemenea descoperiri " ca expresie puternică a lucidității și forței date de revelație.
Pe lângă cele de mai sus putem menționa frumusețea unor sintagme poetice dintre care amintim "Indurate setos", și " animal lichid" după știința mea absolut originale (sic!).
Iată așadar un poem al dramatismului cunoașterii, în acest caz o cunoaștere a maleficului endogen sau exogen subiectului, oricum clarificator-purificatoare.

Ion Corbu Movileanu