Dați-mi voie sa fiu patetică. Știu că nu mai e la modă patetismul. Însă, cu cît e mai demodată și nerușinată pornirea cu atît e mai tentantă pentru o excentrică de felul meu. Așadar, bătăi sporite de inimă, pupile dilatate, satisfacția inspirării aerului îmbibat cu miros de vopsea tipografică și pipăitul involuntar al golului din buzunare-astea ar fi primele semne de neliniște date de organismul unui intelectual basarabean ajuns pentru întîia oară la Tîrgul Bookarest.
Încă din stradă am intuit o atmosferă deosebită, un fel de Terra care nu mai este a Nostra. Drept că păcat aș face, dacă n-as remarca că am avut parte și de un ghid bun. Îmi povestea ba una, ba alta de mi se învîrtea capul in jurul axei sale. Despre statuia lui Caragiale din scuarul Teatrului Național, de exemplu. Adusă de ceva timp la locul ei binemeritat, în fața teatrului, statuia pare să compenseze lipsa renumitei pălării ce ținea umbră și veghe clădirii Naționalului, dar care nu corespundea gusturilor profund proletare ale lui Ceaușescu și, deci, dată jos într-o epocă ce pare să țină cu adevărat de trecut pentru cea mai mare parte din români, dar nu și pentru noi, cei din dreapta Prutului. Tot discutînd așa despre pălăria lui Caragiale am ajuns in Galeriile Teatrului Național. Chiar m-a mirat îmbulzeala de-acolo. Uite că hominizii se mai înghesuie încă la cărți! Dacă nu le cumpără, măcar le adulmecă si tot înainte!
Mă simțeam ca o extraterestră catapultată din Comunistia. Pentru sporirea adrenalinei mele, întîmplarea a făcut să mai si dau nas în nas cu poetul Paul Daian. Avînd o ținută haioasă gen "Tartarin de Tarascon", Paul Daian bîntuia prin tîrg si făcea anunț prezentărilor de carte. În toată îmbulzeala de la Bookarest lipsea doar Diogene cu butoiul, dar a fost nelipsit președintele Iliescu care împărțea de zor autografe mai ceva ca un scriitor. Am luat și eu un autograf, drept că nu de la Președinte, ci de la Ioana Pârvulescu, care anterior semnase unul pentru Gheorghe Leahu, autor al mai multor cărți-album despre București. Dar, pînă a ajunge la standul Humanitas, cu un ochi la penele lucitoare ale "Cocoșelului literaturii române", cocoțat tocmai pe pălăria lui Paul Daian, și cu altul la goarna-i din mîna dreaptă, mai că era să-l dobor din picioare pe Stelian Tănase care, în acel moment, uitase de sfera politicii și era îndemnat să nu mai facă abuzuri cardiace de către un medic afectat puternic de patima cititului. Pe-acolo, pe la Bookarest, somitățile se numărau la metru pătrat. Un Octavian Paler, semnînd autografe la doar 10 cm. de tine, dincolo de el Ion Barbu, cronicarul de la Academia Cațavencu si… tot așa.
Ioana Pârvulescu, deosebit de elegantă, parcă numai ce ieșită, nu, nu din ou, ci chiar dintre filele cărții " Întoarcere in Bucureștiul interbelic", apărută la editura Humanitas, îsi lansa lucrarea. Pavel Șușară (în frac) si Gabriel Liiceanu (în costum, dar fără papion) rosteau cuvinte laudative la adresa cărții de pe o scenă improvizată chiar pe treptele ce duceau de la etajul 3 la 4. Mai tîrziu, am avut îndrăzneala de a ruga un bărbat cu chipul unui om de treabă ce inspira nețărmurită încredere sa ne facă o poză lîngă unul din standurile editurii Humanitas. Am ochit mult omul potrivit, ținînd cont de morala bancului cu făcătorul de bine dispărut cu tot cu aparatul de fotografiat al celor cu rugămintea. Ei, binefăcătorul nostru n-avea cum să dispară. Or, s-a dovedit a fi chiar Vlad Zografi, redactor la Humanitas. Așa că ne-am pricopsit cu o poză menită să imortalizeze evenimentul și să confirme peste ani împlinirea urării din autograful Ioanei Pârvulescu: "Dianei și lui Florin un București care sper sa vă placă." Acuma aștept să văd ce ori cine va ieși mai bine în poză: standul sau noi, cei care salivam ca niște cîinișori flămînzi cînd li se arată osul inaccesibil. Din cîte știu că sunt eu de “fotogenică”, cred că totuși standul va ieși super. Da nu-mi pare rău! Că Humanitas rămine oricum editura mea preferată.
Tot la tîrg l-am întilnit și pe editorul basarabean Iurie Colesnic. Printre altele, am zărit și sigla editurii Muzeum, și standul vizitat al editurii “Cartier”, am întîlnit și “ Contrafort”-ul.
Întîmplarea mi-a confirmat spusele unui cunoscut care afirma că e mai ușor să spui unde nu-l poți găsi pe Iu. Colesnic decît unde-l poți găsi. Pe terasa "La Motoare" am vorbit cu editorul despre tîrg, despre carte, despre politica editorială, despre ce scot editurile și ce-ar vrea cititorul de la ele. Despre faptul că lumea e interesată de carte, doar că cea din urmă e prea scumpă în comparație cu posibilitățile de cumpărare ale celor mai mulți dintre noi. Ne-am întrebat dacă nu e cazul să se opteze uneori în detrimentul calității grafice pentru accesibilitatea cărții.
Am mai citit cîteva opinii despre reușitele si nereușitele Tîrgului Bookarest din anul acesta. Ei, mie mi s-a părut un spectacol bine regizat, dar jucat intr-un spațiu cu prea puțin oxigen. In rest, reclame costumate, balonașe publicitare, etc. M-a amuzat realizarea ideii tricourilor literare cu inscripții de genul: "Vrei sa ai conștiința curată? N-o folosi!” ori “Intelectual de crescătorie”, etc. Mi-a plăcut un tricou care avea imprimat un întreg Poem de dragoste al Marianei Marin. Eh, uite că s-a mai descoperit un mod de a propaga poezia bună și chiar de a aduce un omagiu poetei ce s-a stins de curînd. Nu ne-am putut permite sa cumpărăm prea multe si totuși mie mi-a făcut plăcere vizitarea Tîrgului.
La ieșirea din galeriile Teatrului Național am mai dat cu ochii de o fizionomie cunoscută. Era a unui tînăr pus pe scris versuri pe care-l văzusem în ajun la ClubA prezentîndu-și elucubrațiile unor iubitori de poezie de pe site-ul www.poezie.ro. Venise acolo, aproape de tîrg, să-și vîndă manuscrisul ori poate să-și testeze nervii, unul Dumnezeu știe. Iaca nu l-am întrebat cît vrea pe el, pe manuscris. În ajun cerea 65ooo de lei, da nu s-a prea repezit nimeni să-i cumpere nemuritoarea operă. Dar vorba ceea cu riscul și cu șampania...Poate vreun decepționat de Tîrg ieșind amărît si transpirat din Galeriile Teatrului Național o fi cumpărat vreun volum, protestînd astfel împotriva politicii editoriale si a zăpușelii din încăpere. Eu una n-am riscat. Mai bine am cumpărat "Și animalele sînt oameni" de Alexandru Mușina pentru a mă convinge iar și iar cît de animale sînt totuși oamenii.