1981(I)

Mihaela Bufnilă



Vineri
Ce cumplit de greu atârnă bagajele când "te întorci". Chiar dacă nu-i vorba decât de un sac, cu siguranță mai ușor decât la plecare.

Sâmbătă
Se pare că uneori e suficient doar să amintim de câte ceva pentru a-l transforma într-o prezență: la Bacău e ceață. O ceață deasă, de început de lume parcă. Iar duhul lui Dumnezeu se mai preumblă încă pe deasupra apelor.

Luni
Nu voi ști niciodată dacă, în Gara de Nord fiind "vin" sau "mă întorc". Simt că există o filozofie a drumurilor și chiar o estetică a lor.Totul depinde de punctul de plecare.

Miercuri
Kafka mă înspăimântă. Pentru că nu înseamnă că lucrurile pe care nu le cunoaștem nu există.

Luni
Dacă s-ar putea aduna într-o peliculă toate cadrele pe care le putem filma cu ochiul liber, lumea ar avea prilejul de a vedea un film de o frumusețe fără de margini. Nu cred în lipsa de timp. Există încă timp pentru toate.

Joi
Cred că iarna-i singurul anotimp care pleacă în șuturi: mai întâi chelnerițele care o mătură de pe trotuare, apoi mâțișori parșivi și mironosiți, florile astea cu blană care nu aparțin nici unui regn; mai târziu cocarde de roșu și alb, semnul unei loje masonice ancestrale iar uneori, uneori e drept, și soarele care o fugărește din ultimele bălți. Și orașul arată ca un bărbat proaspăt ras.

Sâmbătă
De fiecare dată când sunt bolnavă mă simt trasă pe sfoară. Boala îmi crează complexe.

Luni
Diverși viruși au făcut din mine însămi parc de distracții. Mă simt frustrată deși afară plouă. Și-i 2 martie. Dar numai afară. Pentru mine februarie nu s-a ispășit încă. Am un simțământ bisect.

Marți
Prima ramură de liliac din anul ăsta. Liliac adevărat și alb.

Miercuri
În zilele cu soare oamenii pe care-i întâlnesc devin purtătorii unei frumuseți pe care au avut-o poate dintotdeauna dar pe care n-o pot scoate decât atunci la iveală. Tot atunci apar zambilele și se deschid primele terase.
Joi
Sunt niște adieri și niște umbre și soarele se reflectă în vitrine într-un anume fel, și fiecare stradă are o culoare a ei, și există niște flori și o căldură pe care știu că nu le pot întâlni decât aici.

Sâmbătă
Primăvara e atât de aproape încât ai putea-o atinge cu mâna. Fiecare bătaie nouă de aripi stârnește adieri fără de care n-am fi decât o falsă imagine, reflectată, fără de viață.

Luni
Toate lucrurile astea - ca "Pădurea de mesteceni" a lui Wajda – de care te bucuri singur sunt nespus de triste.

Marți
Când primăvara doare prea tare te îmbraci și te plimbi prin Cotroceni. Și te întorci atât de obosit încât adormi, uitând de ce ai plecat.

Joi
Joi. Concert de clavecin. RTV. Sufletul meu în pendulare depășește amplitudinea maximă dincolo de orice închipuire sau limită obiectivă.