agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-01 | [This text should be read in romana] | Submited by Bogdan Gagu
Spirala istoricå a României
Noi românii privim cu dispreÈ› mårturisit celelalte popoare balcanice, fårå så ne gîndim cå, dacå dau dovezi de inteligenÈ›å È™i de spirit mai reduse, prezenÈ›a lor în lume s a conturat în gesturi mai ample È™i mai grele decît ale noastre. Istoria Bulgariei nu este întru nimic inferioarå istoriei noastre, dupå unii autori este chiar mult superioarå. Existå un Ev Mediu bulgåresc, dar — din påcate — nu prea existå unul românesc, în ciuda atîtor „întîmplåri“ care mi s ar opune È™i care totuÈ™i nu m ar convinge. Orgoliul nostru naÈ›ional este superficial, lipsit de sevå È™i de profetism. Ne mulÈ›umim a crede cå bulgarii au fost tot timpul grådinari, iar noi numai eroi, fårå så ne întrebåm de ce sîntem atît de mizerabili dupå atîta risipå de eroism. Este desigur o ruÈ™ine inevitabilå a condiÈ›iei noastre de a fi fost condamnaÈ›i så tråim È™i så creÈ™tem în mijlocul unei comunitåÈ›i balcanice. AparÈ›inem prin soartå Balcanilor, deÈ™i aspiraÈ›ia noastrå continuå ar fi evadarea spiritualå din ei. A crede cît de puÈ›in cå noi trebuie så ducem la înflorire spiritul balcanic este a ne compromite È™i a ne ofensa menirea, pe care de nu vom avea o, o vom inventa. Nu vom putea deveni întîia forÈ›å balcanicå, decît lichidînd ceea ce este balcanic în noi. ªi prin întîia forÈ›å în Balcani nu înÈ›eleg conÈ™tiinÈ›a naÈ›ionalå a puterii noastre, ci proiectarea României în conÈ™tiinÈ›a europeanå ca fatalitatea implacabilå a unei regiuni istorice È™i geografice. Dacå în întreg sud estul Europei, România nu se va defini ca singura realitate politicå È™i spiritualå, atunci viitorul mi se pare searbåd, superfluu, stupid. Cum pot exista atîția care pot crede cå respiraÈ›ia actualå a României este viaÈ›å? O È›arå care în politica externå nu încurcå agresiv pe nimeni nici nu poate fi bågatå în seamå. Idealurile în care agonizeazå aceastå È›arå nu i ating nici måcar graniÈ›ele, ci lîncezesc într un centru al ei, prea mobil pentru a fi un sîmbure. România actualå, continuînd o tradiÈ›ie de o mie de ani, nu poate concepe viaÈ›a decît defensiv. E îngrozitor! Balcanii nu sînt numai la periferia geograficå a Europei, ci È™i la cea spiritualå. Mai cu seamå la aceasta. Resturile, scursurile, cangrena moralå, imbecilitåÈ›i ale instinctului, orizont imediat — determinå, toate, o fizionomie caraghioaså È™i tristå, de un grotesc deprimant. Balcanul în esenÈ›a lui reprezintå o zvîrcolire ratatå, un dinamism închis, o sterilitate jalnicå. Ce înseamnå aståzi România, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia? — Oricît aÈ™ fi de pesimist cu privire la trecutul È™i la prezentul României È™i oricît — din dorinÈ›å de obiectivitate — aÈ™ încerca s o depreciez, îmi este imposibil så nu recunosc cå ea este singura È›arå balcanicå al cårei viitor va revela un fenomen original de mare amploare. Ceea ce are România în plus, faÈ›å de celelate È›åri mici care o înconjoarå, este o conÈ™tiinÈ›å nemulÈ›umitå, care È™i justificå valabilitatea nu prin adîncime, ci prin permanenÈ›å. Ar însemna så cådem într o deznådejde naÈ›ionalå, dacå n am recunoaÈ™te continuitatea unei aÈ™teptåri neråbdåtoare, a unei nemulÈ›umiri zilnice de propria noastrå soartå. Dacå Serbia reprezintå o forÈ›å militarå mai mare decît a noastrå; Bulgaria, mai multå primitivitate ofensivå; Ungaria, mai multå pasiune, iar Cehoslovacia prea multå civilizaÈ›ie, ar fi criminal så uitåm cå toÈ›i aceÈ™ti vecini neimportanÈ›i, prin cetåÈ›enii lor de fiecare zi nu aduc o aspiraÈ›ie mesianicå, nu se concep esenÈ›ial alÈ›ii. Ultimul cetåÈ›ean român își consumå existenÈ›a într o continuå protestare. Iar dacå aceastå protestare este minorå, ea nu reprezintå mai puÈ›in, într o însumare colectivå, nivelul constant al unei revolte. România, fårå un mare fenomen politic viitor, decisiv È™i esenÈ›ial existenÈ›ei ei, mi se pare o monstruozitate, o perfidie a istoriei, o glumå de prost gust. O Românie viitoare, ce ar putea fi totuÈ™i foarte apropiatå, va trebui så devinå o fatalitate sud est europeanå È™i, lichidîndu È™i balcanismul, så reabiliteze aceastå periferie. ÃŽn viitor så ne fie ruÈ™ine cå am aparÈ›inut unei astfel de comunitåÈ›i È™i trecutul så ne fie singura noastrå calomnie. Este foarte greu, ca român, så fii obiectiv cu popoarele care ne înconjoarå. Aproape toate ne au dominat, fie o întreagå perioadå, fie numai un moment istoric. RuÈ™inea este a noastrå, cu atît mai mult cu cît este aproape imposibil så inventezi o scuzå oarecare. De aici neînÈ›elegerea È™i dispreÈ›ul faÈ›å de ele. Atîtea aspecte ale sufletului maghiar îmi inspirå o simpatie nesfîrÈ™itå; nu sînt capabil înså de cea mai micå ataÈ™are de poporul maghiar, de istoria lui. Sînt cîțiva ani în urmå, våzînd sergentul de stradå din Budapesta, m am cutremurat cå mustaÈ›a aceluia s a întins o mie de ani peste Ardeal È™i am înÈ›eles, în acest trist fenomen, de ce noi românii n am avut o chemare în lume. Ungurii sînt în Europa o insulå. DeÈ™i au luat È™i ei parte cum au putut la fråmîntårile Europei, ei n au fost niciodatå sinceri în participarea lor. Teoria spenglerianå a sufletului originar al culturilor nu È™i gåseÈ™te nicåieri o verificare mai evidentå ca în Ungaria. Sub toate formele de culturå, ei au påstrat zvîcnirile iniÈ›iale. Este prea mult sînge în spiritul maghiar pentru ca Ungaria så fie altceva decît suflet. Sînt oameni care dispreÈ›uiesc muzica maghiarå. Ei spun: este prea monotonå. Le råspund: nu existå muzicå mai monotonå. De ce totuÈ™i reversibilitatea aceluiaÈ™i motiv nu te plictiseÈ™te, ca în muzica orientalå? Nu È™tiu bine. Trebuie så fie înså în tonalitatea diferitå a tristeÈ›ii. Muzica orientalå este o våicårealå într un vid cosmic. DisonanÈ›ele ei cer ceva; råtåcirile inimii vor så ajungå undeva. Ea nu este decît o chemare. Astfel, misterul ei se anuleazå în probabilitatea unui råspuns. ªi cine ar putea så råspundå? Dumnezeu, lumea, vidul. Nu mi spune nimic fiorul ei. GîndiÈ›i vå înså la legånårile muzicii maghiare, care nu vor så ajungå nicåieri! O tristeÈ›e care se alimenteazå din ea însåÈ™i. Farmecul ei precultural, mijloacele simple È™i lipsa de ornamentaÈ›ie exprimå un urît al sîngelui. O melancolie biologicå, nestilizatå,dar care își justificå ondulaÈ›iile dintr un lux al materiei. Lungimile ei monotone sînt mai aproape pentru a da expresie desfrunzirii inimii, decît chiar cenuÈ™iul marÈ™urilor funebre. Cine a avut ocazia så asculte într un moment de mare obosealå Ofranda muzicalå a lui Bach — n a putut så nu aibå senzaÈ›ia cå este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenÈ›ii ale muzicii, iar tristeÈ›ea te face muzicå. AscultaÈ›i în clipe asemånåtoare tînguirile maghiare, urmåriÈ›i numai adierile lor melancolice, fårå corectivul frenetic al ceardaÈ™ului, È™i veÈ›i simÈ›i cå n are rost altå moarte decît sub sålcii plîngåtoare. Cred cå existå în fiecare om o nevoie de tristeÈ›e, pe care nu È™i o satisface numai din resursele sale. ªi cînd nu poÈ›i totdeauna så visezi cu melancoliile lui Schumann, te abandonezi muzicii de pustå, sfîșierilor È™i lamentaÈ›iilor ei. Nu existå muzicå în care så se exprime mai elementar prezenÈ›a lacrimilor în lume. ÃŽÈ›i vin repetat în minte cuvintele Elisabetei de Bavaria, împåråteasa care a adorat Ungaria: existå în lumea asta, în afarå de egoismul uman, È™i sålcii plîngåtoare. Sau te gîndeÈ™ti la acele pagini din Jardin de Bérénice a lui Barrès, în care excesul de meditaÈ›ie, printre singuråtåÈ›i È™i regrete, naÈ™te o dorinÈ›å de lacrimi. Se întîlnesc astfel vibraÈ›iile cele mai rafinate cu freamåtul È™i neliniÈ™tea sufletului turanic. Keyserling insista asupra tristeÈ›ii arabe, ruse È™i argentine. Cum de i a putut uita pe unguri? Acest popor este singurul care, în Europa, mai påstreazå tradiÈ›ia unei exaltåri dionisiace. Cine a våzut o cîrciumå maghiarå È™i toatå lumea de acolo, legånatå de tristeÈ›i, abandonatå cu atîta participare È™i frenezie beÈ›iei, nu È™i poate tåinui o simpatie pentru o umanitate atît de primitivå, cu aderenÈ›e atît de reduse la fadoarea genului nostru de viaÈ›å. Ce vor fi cåutat ungurii în Europa? ªi cum s au putut opri printre noi? Ungurii au în ei instincte de nomazi. AÈ™ezîndu se È™i fixîndu se într un spaÈ›iu determinat, ei n au putut înfrînge o nostalgie de råtåcitori. Agricultura È™i påstoritul nu convin sufletului lor barbar. Setea lor de spaÈ›iu È™i au domolit o prin cîntec È™i urlet. E singurul popor care mai È™tie zbiera. Urletul este o disperare în faÈ›a spaÈ›iului. De aceea, de cîte ori eÈ™ti nemîngîiat la È™es sau pe culmi, urletul È™i se pare singurul råspuns la tentaÈ›ia imensitåÈ›ii. Am cel mai mare dispreÈ› pentru acei care nu È™i pot regåsi instinctele în singuråtate. Natura te înnebuneÈ™te ca È™i oamenii; ea prin infinit, È™i ei prin platitudine. LamentaÈ›iile maghiare își au sursa în aceastå tristeÈ›e a instinctului. Aviditatea de spaÈ›iu se satisface în acele lungimi monotone, care trezesc automat reprezentarea unui infinit spaÈ›ial. Tårågåneala melodicå este expresia cea mai adecvatå a progresiunii nedeterminate în structura spaÈ›iului. Må leagå de Ungaria inutilitatea ei, lipsa de seriozitate a soartei ei politice, amarul de totdeauna al inimii sale. E bine så avem între noi popoare care nu pot ieÈ™i din ele însele, prizoniere ale condiÈ›iei lor primare. Ungurii au råmas la sufletul originar al culturii lor, sînt intimi pînå la sfidare cu sursele lor. Devenirea istoricå le a relevat neîncetat ceea ce au fost ei în începuturi. De aceea, Ungaria n a fost niciodatå efectiv în istorie, ci s a dezrådåcinat prin muzicå de la o soartå pe care i a impus o fårå så vrea Europa. Nici un popor din Balcani: sîrbi, bulgari, greci, nu reprezintå o idee istoricå. Prin urmare, n avem pe nici unul în faÈ›å. AcelaÈ™i lucru este adevårat È™i despre Ungaria, Cehoslovacia, Austria È™i Polonia. Toatå discuÈ›ia din veacul trecut, referitoare la destinul cultural È™i politic al României, pleca de la concepÈ›ia imposibilitåÈ›ii de a construi o È›arå pe un ideal de împrumut. Dacå discuÈ›ia a fost utilå sau inutilå, nu este locul så vedem aici. Practic, ea n a dus înså la nici un rezultat. Care a fost instrumentul realizårii unei astfel de viziuni? Teama de modernism caracterizeazå unul din elementele complexului de inferioritate al acestuia. Este mai mult decît evident cå nu poÈ›i face o miÈ™care politicå de mare amploare împrumutînd elemente disparate, de la miÈ™cåri diferite. Important este înså så vezi întru cît condiÈ›ii obiective asemånåtoare în douå È›åri își gåsesc o expresie ideologicå diferitå È™i, prin aceasta, så stabileÈ™ti pînå unde se mårginesc cu adevårat acele È›åri. Procesul de creÈ™tere al României este atît de artificial È™i accesul ei la putere atît de nefiresc, încît numai cultivînd din afarå anumite idealuri vitale ei se poate realiza o urcare pe o treaptå istoricå. ºara aceasta, care n a avut niciodatå cultul forÈ›ei, trebuie învåÈ›atå så l iubeascå. Tragedia României este cå în primul rînd trebuie så È™tie cå devine tare. ConÈ™tiinÈ›a este antecedentul fiecårui act de viaÈ›å într o È›arå fårå istorie, pe cînd în marile naÈ›iuni — cazul tipic al FranÈ›ei — conÈ™tiinÈ›a este consecutivå actelor de afirmare. Frenezia industrializårii, mistica lumii urbane, voinÈ›a absolutå a unui salt istoric, discontinuitatea prin revoluÈ›ie ca o manifestare vitalå — sînt elemente care fac din Rusia o È›arå vitalizantå. Obiectiv vorbind, realitåÈ›ile sociale de la noi, atmosfera generalå a României se aseamånå enorm cu Rusia È›aristå. AceeaÈ™i decrepitudine È™i aceeaÈ™i inerÈ›ie. Decît, idealurile care au însemnat pentru Rusia o întårire, pentru noi ar putea fi o pråbuÈ™ire. Viziunea de viaÈ›å a bolÈ™evismului, universalismul pretenÈ›ios, într o È›arå cu rezistenÈ›å interioarå atît de minorå È™i cu o conÈ™tiinÈ›å naÈ›ionalå atît de labilå, ar putea echivala cu o lichidare. ÃŽntrebarea pe care trebuie så È™i o punå fiece naÈ›iune este: prin ce idealuri devin puternicå? Råspunsul îl dau forÈ›e obscure, viziunea ascunså, nutritå atît din sînge, cît È™i din gînduri. România are enorm de învåÈ›at de la Rusia. SupremaÈ›ia noastrå spiritualå È™i politicå în sud estul Europei trebuie så ne fie obsesia politicå de fiecare zi. De vom continua så ne izolåm în mediocritatea noastrå, o så înspåimîntåm lumea cu atîta ratare. Pluralismul balcanic nu poate duce la nimic. Fårå un centru de gravitate care så cadå într o È›arå cu un destin politic în ascensiune, divergenÈ›a acestor state gelatinoase va da naÈ™tere la fricÈ›iuni nesemnificative. Numai o forÈ›å poate så constituie din acest Balcan amårît un sîmbure viabil. Dacå o È›arå nu se impune ca o putere necontestatå, el nu poate cåpåta o consistenÈ›å. Atît timp cît dominaÈ›ia turceascå s a întins în acest colÈ› de lume, el avea o unitate, care dacå era exterioarå nu lega totuÈ™i mai puÈ›in, prin acea teroare sterilå ce a definit imperialismul otoman, diversele neamuri, råzleÈ›ite fårå rost pe meleagurile acestea. Turcia, ca mare putere, È™i a definit tåria extensiv. Astfel ea n a putut imprima un stil istoric valabil È›årilor cucerite. Pe timpul cînd Imperiul Otoman se întindea din Maroc la marginile Arabiei È™i de la Viena la Nil, el n a putut så dea o formå unui aÈ™a mare spaÈ›iu de culturå. Imperialismul turcesc este un caz tipic de nearticulaÈ›ie istoricå. Exemplul Turciei ne învaÈ›å de cum nu trebuie så fie un imperialism. Altcum, nu ne am explica de ce toate popoarele care au cunoscut jugul semilunei È™i au fåcut un merit din a È™i lichida ereditåÈ›ile turceÈ™ti. Existå înså o singurå È›arå care så nu fie mîndrå de vestigiile romane? O urmå de drum roman este un îndemn la glorie; o moschee, un prilej de amåråciune. AvalanÈ™a turceascå ne face sesizabilå diferenÈ›a între o mare putere È™i o mare culturå. DeÈ™i una pe alta se implicå È™i se condiÈ›ioneazå, am mårturisi totuÈ™i prea puÈ›in respect pentru nuanÈ›e, dacå nu am releva plusul pe care l presupune ultima, È™i anume un plus calitativ, de nuanÈ›are în substanÈ›å. Turcia a fost o mare putere; FranÈ›a a fost totdeauna o mare culturå. Imperialismul, ca fenomen creator, este un atribut al culturilor mari. Sub formå sterilå, el este totdeauna o dimensiune a marilor puteri. ÃŽncetînd hegemonia turceascå, individualizarea politicå a popoarelor balcanice a dus la o fragmentare a cårei continuare nu mai are nici un sens. Despre o refacere a Turciei, ar fi o crimå så vorbim. Så ne gîndim înså numai la ce a reprezentat Constantinopolul pentru aceastå regiune umanå È™i ce vid avem så umplem prin apusul såu. Problema hegemoniei în sud estul Europei este identicå cu aceea a noului Constantinopol. ÃŽntr o astfel de problemå nu se poate vorbi decît deschis: fi va România È›ara unificatoare a Balcanului, fi va BucureÈ™tiul noul Constantinopol? Iatå o întrebare cåreia nu i se poate da un råspuns precis, dar a cårei rezolvare este identicå soartei noastre. Un råspuns negativ ne prezintå situaÈ›ia clar. Ce se va alege de noi, de nu vom fi È›ara predestinatå acestui colÈ› de lume? Vom fi ceea ce am fost. Ireparabilul va fi atunci semnul nostru. Dar dacå România ar fi atinså în viitor de o graÈ›ie istoricå? Atunci, sîntem puÈ™i în faÈ›a unor mari responsabilitåÈ›i. Sud estul Europei, fårå un focar, n are nici o realitate. Sofia, Atena È™i Belgradul nu iradiazå mai mult decît au nevoie È›årile respective. Dacå BucureÈ™tiul nu va deveni un centru de atracÈ›ie pentru toatå aceastå margine a Europei, atunci mai bine l am dårîma de acum. Centrul de greutate este destul de mobil în istorie. Pe deplasårile lui ne vom întemeia noi speranÈ›ele. ÃŽn måsura în care vom deveni realitate politicå, în aceeaÈ™i måsurå favorizåm posibilitåÈ›ile de deplasare spre noi. De nu vom avea în viitor atracÈ›ia unui miraj, la ce så ne mai ataÈ™åm de aparenÈ›ele noastre? Cum så nu ne bucuråm cînd vechiul Constantinopol a degenerat într o temå romanticå È™i cå l mai înÈ›eleg doar poeÈ›ii, cå oamenii politici l au uitat? Noi înså nu i vom uita semnificaÈ›ia È™i greutatea, fatalitatea È™i tragicul. Nu pot avea viziunea unei alte Românii, fårå så mi proiectez È›ara în finalitatea ei ultimå. Noul Constantinopol så nu fie un obiect de visare politicå, ci un obiectiv urmårit zi de zi, cu pasiune È™i dramå. Altcum, È›ara asta nu meritå atîta disperare. Un mesianism ajunge så aibå corespondenÈ›e practice atunci cînd pleacå din realitatea permanentå a sufletului naÈ›ional. Unul intermitent È™i ocazional nu se va defini niciodatå politic. Acest fenomen explicå penumbrele Poloniei, È›arå cu destin intermediar, condamnatå a se zvîrcoli între culturile mari È™i cele mici. Ea ar putea deveni o mare putere — minus imperialismul. Un imperialism polonez nu e posibil, fiindcå e barat atît de Rusia, cît È™i de Germania, încît ea n are în ce direcÈ›ie så È™i l exercite. Polonia va face faÈ›å istoriei; din ea totuÈ™i nu vor råmîne decît urmele unor oameni mari. Cåci Polonia nu e mare prin soarta sa. Mesianismul ei n a fost mai mult de o misticå naÈ›ionalå, cåreia lipsindu i pasiunea pentru universalitate — n a putut deveni un factor istoric efectiv. Pentru penumbrele unei È›åri, care a reuÈ™it totuÈ™i så se debaraseze de stigmatele culturilor mici, este de o semnificaÈ›ie deosebitå faptul cå putem face destul de uÈ™or abstracÈ›ie de Polonia È™i så ne gîndim numai la proeminenÈ›ele ei. O È›arå este o realitate istoricå cu atît mai mare, cu cît ne reprezentåm mai clar imaginea ei ca totalitate, FranÈ›a suscitå icoana unei realitåÈ›i istorice substanÈ›iale. Ne gîndim adicå la ea, È™i nu la gloriile ei individuale. Pentru noi toÈ›i, Polonia înseamnå foarte greu ceva mai mult decît muzicienii sau profeÈ›ii ei. AÈ™ vrea înså så întîlnesc pe acel cåruia FranÈ›a înseamnå numai Pascal sau Baudelaire, Ludovic al XIV lea sau Napoleon. Decît så se nascå în România numai un mesianism de circumstanÈ›å, mai bine så ne tîrîm soarta fårå conÈ™tiinÈ›a unei sortiri. Nu pot concepe decît un destin care så fie o flacårå în neîntreruptå evoluÈ›ie. Altcum, toatå aceastå Românie nu va fi decît un spaÈ›iu pentru inimi frînte. ªi aÈ™a, cui decît ei, i am putea atribui înclinaÈ›ia inimilor noastre? Cåci nu existå un cadru mai nimerit È™i mai fatal pentru echilibrul instabil al sufletului… Modul existenÈ›ei româneÈ™ti este minorul. Unei ascensiuni frenetice nu i prieÈ™te decît modul major, în care respirå È™i ritmeazå toate aurorele. Pînå cînd va mai fi România aceasta prilej de tristeÈ›e teoreticå? Atît de adînci sînt golurile ei, cå seamånå unor ispitiri de abis. AÈ™a privitå, så fie România numai un pretext al tristeÈ›ii mele? Toate posibilitåÈ›ile de a crede în ceva le plasez în România, cåci de aÈ™ da mînå liberå amåråciunilor, unde aÈ™ mai descoperi o? ÃŽn infinitul tristeÈ›ii, România este un punct pe care încearcå så l salveze deznådejdea mea. PretenÈ›iile ei de hegemonie viitoare n au nevoie de nici o justificare specialå È™i în nici un caz de considerente etice. Dacå popoarele s ar mulÈ›umi toate cu ce au, omenirea s ar stinge de mediocritate. De nu ne vom sili noi så ne impunem în lume, se vor gåsi alÈ›ii care så È™i construiascå o glorie pe inerÈ›ia noastrå. Atîta vreme cît vor exista popoare, paradisul terestru este o nefolositoare nåzårire. Istoria este un alt cuvînt pentru tragedie, precum viaÈ›a pentru zådårnicie. ªi dacå tot procesul umanitåÈ›ii nu este decît o înålÈ›are È™i o pråbuÈ™ire de naÈ›iuni, o succesiune dramaticå de destine, fiecare încercînd så È™i legitimeze prezenÈ›a printr un plus de neliniÈ™te, — ce ne mai råmîne, decît så mergem spre capåtul soartei noastre, aruncîndu ne într o vîltoare din care gradul nostru de frenezie va scoate învingåtori sau învinÈ™i. Nu må intereseazå decît avîntul ascendent al acestei È›åri, spirala istoricå a României. Cum ar putea fi altfel cînd, din istoria universalå, cine ar gåsi un sens altor popoare decît acelora care s au distrus pentru a È™i afirma instinctele È™i o idee, care au påtimit pentru sensul lor în lume È™i au sacrificat totul unei glorii ce le a accelerat agonia? Este un suflu generos în pornirea de afirmare È™i de distrugere, care transfigureazå demonia vieÈ›ii isorice È™i încununå culturile cu un nimb pe cît de fatal, pe atît de fermecåtor. Va fi o patå de neÈ™ters pe conÈ™tiinÈ›a modernå iluzia înÈ™elåtoare a progresului. Ce experienÈ›å superficialå de viaÈ›å va fi fåcut omul modern, de a råpit devenirii caracterul ei de dramå permanentå È™i fluidå, compromițînd o în ideea progresului? ªi ce convingeri pedagogice a nutrit, de a turnat atîtea pretenÈ›ii etice în instinctele vieÈ›ii È™i în råtåcirile lor? Ideea progresului, etica È™i tot ce este în aceastå lume, direct sau indirect, pedagogie, au îndulcit pînå la emasculare vibraÈ›iile acelui simÈ› tragic, cåruia în alte vremuri se abandonau muritorii cu pasiune È™i durere. Nu pot iubi decît o culturå care ascunde, sub forma È™i stilul ei, iubire, disperare, moarte È™i iluminare. Adevårul, binele È™i frumosul? Dacå viaÈ›a ar avea ochi så priveascå, aÈ™ descoperi în strålucirea lor o chemare stranie È™i echivocå de crimå È™i sfinÈ›enie. Råu ne ar mai sta nouå, românilor, så påÈ™im în lume adåugînd È™i cîrpind la haina zdrenÈ›uitå a unei culturi, umplînd goluri cu teorii de eticå sau încercînd så salvåm tot ce nu e tragic în modernitate. Fi vom capabili så înÈ›elegem tot ce e gotic, baroc È™i så ne asimilåm dinamismului lor? Oare så nu pîlpîie în noi nimic din ethosul eroic È™i convulsionar al Spaniei È™i Rusiei? Så ne fie pe veci stråine excesele È™i paroxismul sufletului germanic? Nu vreau o Românie logicå, ordonatå, aÈ™ezatå È™i cuminte, ci una agitatå, contradictorie, furioaså È™i ameninÈ›åtoare. Sînt prea mult patriot ca så doresc fericirea È›årii mele. Spirala istoricå a României se va înålÈ›a pînå acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. Pînå acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în faÈ›a lumii, pentru a se È™ti cå nu numai România este în lume, ci È™i lumea în România. De nu vom tråi apocaliptic destinul acestei È›åri, de nu vom pune febrå È™i pasiune de sfîrÈ™it în începuturile noastre, sîntem pierduÈ›i È™i nu ne mai råmîne decît så ne recîștigåm umbrele trecutului nostru. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy