Stam fata in fata, noi doi. Privesc aceeasi ochi si aceeasi ochi ma privesc…
As vrea ca imbratisarea noastra sa se preschimbe intr-o picatura minuscula de apa care sa se evapore in atmosfera. Sa simtim cum e sa fii aer, sa nu fii altceva decat un vapor transparent fara vaz, fara auz, fara buze, fara par, si fara maini. Sa fim o particica de nimic din imensitatea nimicului…
As vrea sa ne transformam intr-o particula de praf formata din lanturi de atomi incolaciti: doua atingeri microscopice impletite intr-una singura, cu o inima batand in acelasi ritm. Sa plutim necontenit in aer, sa nu ne lovim de nimic, purtati de vant, sa traversam sate, orase, sa trecem dintr-o tara in alta, de pe un continent pe altul. Sa vedem intreaga lume uriasa de sub noi, dar sa stim ca suntem mai puternici, mai insemnati decat ea. Sa fim cea mai mica particula de praf care ramane suspendata undeva sub nori si deasupra pamantului, in locul fara spatiu si spatiul fara timp. Sa descoperim cum e zborul fara aripi nascut dintr-o sarutare…
As vrea sa devenim o pasare cu doua inimi tinandu-se de mana. Sa putem sta pe sarmele de telegraf, sa ne adapostim de ploaie in copaci cu coroana bogata. Sa ne ridicam spre cerul infinitului, sa ajungem in tarile calde. Sa simtim cum e zborul cu aripi al unei fiinte superioare omului prin simplul fapt ca poate sa zboare…
As vrea sa fim un fulg de zapada cazand incet dintr-un nor alb. Sa ajungem pe varful inghetat al unui munte si sa ne contopim cu restul albului rece. Sa ne inghita printr-o imbratisare calda zapada. Sa ne topim latent sub raze de soare si sa ajungem un fir subtire de apa care curge repede la vale. Sa simtim cum e sa treci din materie in vapori…
As vrea sa fim o parte dintr-un nor de ploaie. Sa ploua si sa devenim un picur mic care se izbeste intr-un zgomot asurzitor pentru el de pamantul fierbinte. Sa ne absoarba pamantul si sa intram in sol, sa ii patrundem straturile. Sa traim pentru cateva clipe care vor fi o eternitate sub asfaltul pe care oamenii pasesc fara sa se intrebe ce se afla dedesubt. Sa simtim cum e sa te afli in locul unde viata palpita cel mai tare….
As vrea sa ne absoarba radacina unei plante. Sa traversam vasele ei din tulpina, sa trecem in seva ei care ne va duce spre frunze. Sa fim una cu verdele vietii. Sa fim verdele care da viata…
As vrea sa ne transformam in oxigen, un abur invizibil. Sa ne aflam peste tot . Sa fim oxigenul iubirii pe care trupurile noastre il respira, prin care traiesc…
Dar nu vom sti niciodata cum e sa fim o particica din nimic, cum e sa zburam, cum e sa fim vapori, pamant, cum e sa fim o culoare, pentru ca suntem oameni, fiinte inferioare pasarilor, aerului, pamantului, florilor, zapezii, apei. Nu vom putea vedea cu pielea, auzi cu ochii, simti cu urechile. Traim fiindca sangele nostru circula, fiindca mintea noatra transforma informatia oferita de stimuli in impuls nervos, fiindca inima inca bate. Nu simtim decat atingeri simple si saruturi calde, nu ne contopim cu tot ceea ce se afla in jurul nostru pentru ca suntem oameni : tu si eu…
Oare noi doi vom invata vreodata cum e sa zbori fara aripi? Ma privesti in continuare in tacere, numai tacere…