Am citit "Zenobia"...
"Mă simțeam cuprins parcă într-o uriașă picătură de apă care, ea, gândea și respira pentru noi, așa, ca la început" (pag. 8)
"Naum P. Măta, i-am răspuns eu, în gând" (pag. 9)
"... aveam nevoie de cineva care să mă iubească măcar până trece primejdia..." (pag. 14)
"... era în zodia bătrânilor îndrăgostiți..." (pag. 16)
"... vorbea cu umerii mei, cu gura mea, cu genunchii mei..." (pag. 18)
"... avea ochii acoperiți de o crustă străvezie, ca orbii cei mari, ca Homer..." (pag. 21)
"Aștept puțin, să-mi înghețe lacrimile..." (pag. 24)
"... mă aștepta silueta de cristal a Zenobiei." (pag. 33)
"... când suntem amândoi n-am grijă, atunci putem muri împreună." (pag. 34)
"... o conduceam în infern, era fericită..." (pag. 41)
"Ca un cadavru cu aripi de înger era Maria..." (pag. 42)
"Zenobia reprezenta mirificul dezlegat..." (pag. 48)
"... simțeam fiecare literă - frână." (pag. 59)
"era ... ca atunci când începi să mori, în fine." (pag. 63)
"... pentru că femeia mea nu plouă." (pag. 84)
"... ieșeam printre oameni cu paradisul pe cap, ca o căciulă..." (pag. 93)
"... umblam pe poante cu lăbuțele îndoite de la încheieturi." (pag. 95)
"Analizau cavoul poheziei, coroanele și jerbele de flori, dar se fereau să vadă fecioara putrezită înăuntru." (pag. 103)
"... mi-a aruncat un ban cum se aruncă la răspântii, după morți..." (pag. 107)
"... Constantin poate chiar murise și își construia un alibi." (pag. 142)
"... asistam de câteva milenii la moartea clinică a iubirii." (pag 149)
"... mă aflam într-o cușcă fără margini, cu gratiile în afară și în mine." (pag. 167)
"... părea un purtător nefiresc de firesc al firescului..." (pag. 175)
"A fost ultima noastră întâlnire și nu prea știu exact dacă eram toți trei de față." (pag. 186)
"Învățasem singur să gândesc cu mâinile" (pag. 190)
"... sufletul îi mirosea a câine mort..." (pag. 196)
"... de data asta ne-am născut greșit..." (pag. 197)
Am citit "Zenobia"... Sau poate nu...