Am fost oare și eu copil? Poate, odată, cu mult, mult timp în urmă... Acum, la cei 20 de ani ai mei, înțeleg mai bine decât mulți dintre cunoscuții mei groaza învinșilor. Eu nu am căzut încă în lupta cu atotputernicul Destin. Am deschis însă ochii. Și m-am îngrozit. Văd pretutindeni orori pe care acum cîțiva ani nici o minte de român nu le-ar fi putut imagina măcar. Văd fete violate și ucise cu sălbăticie, văd bătrâni murind de foame pe străzi, văd mame care nu au bani pentru medicamentul copilului. Văd și papagali care s-au cățărat la putere și țin cu dinții și cu ghiarele de posturi, furând miliarde și declarând că "fac bine poporului" (apoi adăugând în gând "incult, neștiutor și naiv"). Mi s-a făcut scârbă azi când l-am privit pe "domnul" Iliescu debitând în direct, înainte de expunerea sabiei lui Ștefan, aberații despre cât de bune și de calde sunt relațiile cu Turcia. Mărite Străbun, nu-l ierta. Nu-i ierta nici pe cei care, alături de el, țin poporul în mizerie, sperând că îi vor mai amăgi pe oameni încă 4 ani, apoi încă 4, apoi... Eu nu caut mântuire. Nu sufăr de complexe, nu am dus lipsă de pâine la masă. Poate mă veți întreba de unde pot ști atunci cum este să duci lipsă de astfel de lucruri. Știu. Sunt Om și sufăr alături de cei din jur. Lăcrimez când pe stradă văd o femeie bătrână milogindu-se pentru câteva mii de lei, să mai poată lua o bucată de pâine, să mai trăiască încă o zi. Va veni însă ziua când cerșetorii vor cerși de la alți cerșetori. Cumplită va fi ziua aceea. Și singura cale de a nu ajunge acolo este ... acel cuvânt pe care dacă l-aș scrie în continuare probabil că aș putea fi acuzat de tentativă de instigare la mișcări anti-sociale și la subminarea puterii în stat.
De 4 ani am alături de mine o fată la care țin enorm. Poate că într-o zi vom fi o familie. Poate. Însă acest lucru nu se va întâmpla cât timp lumea în care trăiesc nu este o lume în care cineva să nu fie nevoit să ducă o viață mizeră. Eu voi lupta. Voi lupta împotriva a tot ce este murdar, corupt și neomenesc în țara asta. Sper doar că nu voi fi singur. Nu vă cer să luptați alături de mine. Eu sunt un idealist. Deschideți însă ochii, voi, cei care citiți acest mesaj. Deschideți ochii și întrebați-vă:
PÂNÃ CÂND VOM MAI LÃSA PE ALÞII SÃ NE SPUNÃ CUM SÃ NE TRÃIM VIAÞA? Oare suntem așa de înguști al minte încât să nu putem decide singuri?
Când maimuțoii care au făcut din integrarea în Uniunea Europeană un scop în sine, și nu un mijloc de a ne face nouă, românilor, viața mai bună, vor dispărea de la conducerea țării, poate că atunci vom deschide ochii și nu vom mai lăsa interese străine să intervină în viața noastră și să-și bată joc de Neam și Þară. Atunci și numai atunci vom fi liberi.