pot spune acum ca niciodata nu am fost sau macar ca niciodata nu am fost atat de mult. Acum insa....
Era o zi, cred, nu am de unde sa fiu atat de sigur, dar imi amintesc chiar foarte bine. Pacat ca nu pot insa sa controlez (pentru ca nu vreau). E mai bine asa. Undeva intre doua ore, cu aripile ranite, dar nicidecum decazuta statea. Nu plangea, nu plangea. Dormea insa - jumatate dormea in viata ei, jumatate dormea in viata mea. Nu era din partea mea un sentiment de mila, era poate mai presus decat unul de supunere, undeva aflandu-mi perfectiunea era clar un sentiment de iubire. Si eu nu vroiam sa o trezesc. (nu este nici acum momentul potrivit sa spun). O priveam si imi curgea incet o lacrima pe obrazul drept. Nu mai puteam vorbi. L-am inteles atunci si El desigur ca m-a inteles pe mine si pot spune ca m-a ajutat. Amintirile din alte vieti vin de multe ori din viitor. Ar trebui sa ii multumesc pentru acest lucru,dar atunci eram mult prea prins de miscarea si nemiscarea ei ca sa mai pot reactiona in vreun fel, altfel decat intregind intregul. Si am continuat sa o privesc, desi intr-un mod pe care nu-l va mai afla niciodata imi dormea jumatate din viata. Nu eram nici pe departe suparat si nici nu voi putea fi. Si nu vroiam sa o trezesc cu nici un pret,insa singura s-a trezit. Nu era mirare in privirea ei,era doar intelegere. Stiam si stia. Dar intre o Coca-Cola si o viata proasta neinspirat as fi fost sa aleg altceva. Mai ales ca toate se asociau intr-un mod atat de nevaforabil incat as fi putut sa il urasc.Dar eu nu as putea sa-l urasc pe El niciodata. Am vrut sa dorm, cred (nu inteleg prea sigur), sa facem schimb de vieti (niciodata nu as vrea sa mai fiu la fel de slab si la fel de puternic, dar mereu as vrea sa fiu cum am fost in acel moment). Intelegeri neacceptate. Am oare de gand sa astept atat de mult? Atmosfera este albastra acum si ma bucur ca exista atmosfera si ma bucuram ca era albastra si ma bucuram ca eram cel putin pentru totdeauna. Ar trebui sa ma urasc probabil? Ar fi insa acum prea tarziu. Ca si El asemenea. Voi gasi candva aflarea. Voi astepta insa atat? Ridicandu-se ,nu spre cer ci spre tot ce cunosti,ii privesc bratele si ele sunt pline de sange. Bratele de zeu,teluric sfarsit aflandu-si aflarea spre sfarsitul lui. Pentru ca e un zeu si nu poate muri. Insa sangele lui e viata mea si ma urasc pentru aceasta. As vrea ca lacrima-i sa-i cada peste mine si eu sa ma acopar cu ea si astfel sa traiesc. Dar eu continui s-o iubesc si sa-l iubesc. Va veni o vreme ca ma voi fi transformat in el si as vrea atunci ca sangele-mi sa nu-mi mai curga si doar o lacrima sa-mi cada usor din obrazul drept,privind-o cum sta dormindu-mi o jumatate de viata,de care insa nu imi pare rau.