Atunci am înțeles, tu erai singură
în cenușiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii.

Preotul cânta slujba obișnuită
dascălii îngânau partea lor
mă uitam cum cad bulgării peste tine
și mă miram cum nu mor.

Tata plângea, dar trăia mai departe
lacrimile mamei erau secate
copiii tăi nu știau încă să plângă
vântul nu știa peste ce bate.

Legăna crucea de lemn pe care scria
că te-ai dus la treizeci de ani neîmpliniți
cu liniștea cu care legăna
crângul de pomi înfloriți.

Îmi amintesc bine, tu erai singură
în cenușiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii.