Despre avorturi
de arhimandrit Cleopa Ilie

Oare mamă să mai fie
Aceea ce-și omoară fiii?
Care fiară vreodată
Și-a omorât a sa fată?

Nici o fiară, tu să știi,
Nu-și omoară ai săi fii,
Numai mama cea creștină
S-a făcut ca o haină.

Este mai rea ca o fiară,
E de plâns și de ocară
Că ea își omoară fiii
Și este vas al urgiei.

A lui Dumnezeu urgie
O va munci pe vecie
Că pe pruncii ei cei vii
Ea i-a dat la căsăpii.

Pe la doctori i-a ucis,
Cu gheena ea s-a aprins
Că nevinovații prunci
I-a supus la grele munci

Spre a fi tăiați bucăți
Și aruncați prin găleți.
Vai și-amar de-acele mame
Ce și-au mâncat a lor carne.

Nu carne de dobitoc
Care se frige la foc,
Ci carne de oameni vii,
De nevinovați copii.

Să știți voi, mame nebune,
Că altfel nu vă pot spune,
Care-avorturi ați comis,
De două ori ați ucis.

Nevinovaților prunci
Le-ați dat îndoite munci;
Trupul lor nevinovat
În cuțit l-ați aruncat.

Sufletul lor chinuit
De lumină l-ați lipsit,
Că botez n-au apucat
Și-n lumină n-au intrat.

Iar în ziua de apoi
Ei vă vor pârâ pe voi,
Că de viață i-ați lipsit
Și raiul n-au moștenit.

Iar când voi o să muriți
Iadul o să-l moșteniți.
Plângeți acum cu amar
Ca să scăpați de tartar.

Cat mai este vreme-acum
Mergeți la duhovnic bun,
Cu lacrimi să vă căiți
Și să vă mărturisiți,

C-ați ucis pe-ai voștri fii
Și i-ați omorât de vii,
Cu moartea cea mai amară
Voi i-ați scos din viață afară.

Pruncii cei nevinovați
Stau în beznă aruncați,
Căci mămica lor haină
N-a vrut să le dea lumină.

Dumnezeu la început,
Pe Eva când a făcut,
Cu un nume tăinuit
"Viață" pe ea a numit.

Și i-a spus copii să nască,
Cu-al ei lapte să-i hrănească,
În dureri să nască fii,
Spre-a fi mamă celor vii.

Iar voi, mamelor nebune,
Moarte semănați în lume,
Din a dracilor povață
Omorâți și nu dați viață.

Diavolul ușor vă-nșeală
Și vă prinde cu momeală,
Căci acela la-nceput
Omorâtor s-a făcut.

Iară voi lui ați urmat,
Săvârșind mare păcat,
Omorând pruncii de vii,
Ducându-i la căsăpii.

N-ați fost voi izvor de viață,
Ci spre moarte-ați fost povață.
N-ați voit să nașteți prunci
Și veți primi grele munci.

De aceea voi să știți:
Nu puteți femei să fiți,
Nu sunteți femei de seamă,
De nu vreți să fiți și mamă.

Ori păziți voi fecioria
Și lăsați căsătoria,
Spre a fi femei alese
Și a Domnului mirese.

De nu-ți place fecioria,
Să iubești căsătoria,
Să duci sarcina de mamă,
Să fii femeie de seamă.

Să nu te faci roaba plăcerii
Și unealta desfrânării,
Ci a nașterii durere
Să o primești cu plăcere.

Că pedeapsă vei avea
Și de iad nu vei scăpa
Porunca de n-o păzești
Și de nașteri te ferești.

A te mântui dorești,
Durerea să o primești.
Durerea-ți aduce ție
Cereasca împărăție.

De-ai ucis băiat sau fată
Ce ar fi trăit odată
Poate ar fi fost un om vestit
Ce pe mulți ar fi izbăvit.

Poate-un împărat sau domn
Sau vreun sfânt sau mare om,
Care, de s-ar fi rugat,
Suflete ar fi salvat,

Pe mulți ar fi mântuit,
Chiar din focul cel cumplit,
Pe mulți ar fi ajutat
Să aibă sufletul curat,

Iar de-ar fi fost el un sfânt
Și om tare la cuvânt,
Prin ale sale cuvinte
Pe mulți lumina la minte,

Spre-a întoarce la lumină
Și la veșnica odihnă,
Și a le fi spre lămurire
Spre veșnica fericire.

Mamă, mamă blestemată,
Ai gândit tu vreodată,
Când îți ucideai copiii,
Că aceștia au să-nvie

ÃŽn ziua cea de apoi,
Când vom învia și noi,
Și-au să-ți ceară socoteală
Pentru moartea lor amară?

Pentru că tu i-ai ucis
Și-n întuneric i-ai trimis.
Atunci ei te vor mustra
Și-așa te vor întreba:

"Cum ai îndrăznit tu, mamă,
Mamă cu inimă de-aramă,
Ca să ne ucizi pe noi
Și să ne dai la gunoi?

N-ai gândit tu oare-atunci
Că în iad sunt grele munci
Pentru cei rău ucigași
Care ucid copilași?

N-ai crezut că vede Domnul
Tot ceea ce face omul?"
Vei da seamă ce-ai făcut
Și câți copii ai crescut.

Ai ales numai plăcerea
Și ai ocolit durerea,
Dar la judecată atunci
O să ai amare munci.

Și pentru a ta plăcere
Tu vei merge în durere
Și-a lui Dumnezeu mânie
Te va duce la pieire,

În iad te vei osândi,
Munca o vei dobândi,
De nu te vei pocăi
Și nu te vei spovedi.