Tu crezi
că dacă ai să mă strigi pe nume
am să-ți răspund
de fiecare dată.
Tu crezi
că eu voi fi mereu acolo
la o depărtare de mări și țări
mereu accesibilă ție
printr-o singură invocare a îngerului...
Astăzi mă lepăd de hainele mele lungi,
de brațele mele de salcie
și-ți spun:
Inima mea nu are trecut.
Plouă cu lacrimi albastre
din cerul spre care împreună
ne-am îndreptat privirile.
Nisipul a inundat camerele
în care ne-am zugrăvit nopțile
cu ceară și purpură
cu pene de înger...
Și tot eu spun:
E-atât de târzie umbra mea
fără tine
mă nărui...
Mă lepăd de toate
dar nu pot
să-mi șterg de pe buze
surâsul Penelopei...