Eu, cu ciorapii mei negri de plasă
Făcurăm mat piticul știrb și chel
Și-n somnul său fugar de după-masă
Avu o izbucnire-n cerebel.

Vedea ciorapii cum rânjesc, și iată!
Îl strâng de gât cu ochiurile ,poate
Și se trezește dârdâind de frică
Ne-nțelegând de unde se trag toate.

Ciorapii-aceia nici nu mai există
Piticul însă, trist și devastat
Se-agață-n continuare și insistă
Că-i are-n frigider, la congelat.