Printre grădini arzând îmi port povara,
Ferind-o de a iederei dogoare.
Săgeți de foc se-mplântă în picioare
Din arc de greieri ce-au sfărmat vioara.

Zvârlit pe umeri, rugul de răcoare
Și-a-nfipt în carnea tăbăcită gheara.
Îmi picură pe-un colț de geană seara,
Când fructele au devenit amare.

Prin sângele de zmeură vegherea
Rotește-n tâmplă timpul ca un fus.
Mi-au smuls din piept uimirile puterea

Și m-au târât smintite-ntr-un apus.
Prelungi bejenii adâncesc durerea
Acelor vremuri ce-n etern s-au dus.




3 martie 2005