Aleea din față s-a transformat în parcare,
e plin de mașini pe trotuare.
Copiii n-au loc să se joace. Și-n scară
miroase cumplit a mâncare.

Ferestrele-s sparte, pereții murdari,
treptele-nguste și nu e lumină.
Mi-e frică să ies când se-ntunecă-afară
să nu cad și să nu-mi rup o mână!

În cutiile verzi din tablă-ndoită
ar trebui să ajungă ziare,
scrisori, cărți poștale... Și-ajung
doar facturi și pliante
și anunțuri jenante
imobiliare...

Mă uit pe fereastră și constat cu mirare
că lumea stă-n loc și nu strigă: „Mă doare!”.
„Mă doare prostia, mai bine-aș lua foc!”...
Ați ghicit: stau la bloc.

Într-un bloc comunist. Și am și vecini...
Cei de la unu’ au câini.
Pittbuli, nu javre, și latră, și sar...
Nu mușcă, au botnițe, clar!
Da’ mie mi-e frică și mă-nfior și tresar
și tot timpul mă-ntreb: „ Chiar?!”

Vecina de sus are-o soră în State
și un tată alcoolic, paranoic și trist.
Ia bani împrumut... Și țigări... Și lactate...
Și o dată pe lună o bate.

Și jos la parter mai am un vecin
bețiv și murdar. Dar tăcut și blajin.
Adună cartoane și bea la birtu’ din piață,
și-și leagă bocancii cu ață.

Pe vecina de lângă, o unguroaică bătrână,
n-am văzut-o de-o lună.
E sigur pe-acasă, că se-aude când spală.
O caută cumnați și cumnate și-un frate...
Da’ ea nu deschide, că-i rea și nasoală,
și dau toți pe spate!
Pe-urmă pleacă-n oraș, de nebună!
Și iară n-o vezi câte-o lună...

Am și-un vecin tânăr, are nouășpe’ ani
și ascultă manele.
Vecinele-l ceartă că stă doar cu golani
și-o jupoaie pe mă-sa de bani
și nu le salută pe ele...

La șase o babă senilă și rea,
cu un soț pe măsură,
pândește ascunsă de după perdea.
La toți le e frică să dea ochii cu ea,
că rânjește și-njură!

Da’ viața-i frumoasă și simplă la bloc!
Nu tre’ să sapi în grădină,
nu repari gardul... N-ai nici o treabă!
Doar stai pe fereastră și spui și te miri:
„Ce dimineață senină!”