privindu-mă tu
sunt mai frumoasă cu o lacrimă
albastru fluture firav fosforescent
nopțile ți le fac polen peste vise

ascultându-mă tu
sunt mai înțeleaptă cu un veac
albă bufniță răscolind luna sidef
când lumile își dorm negru somnul

îmbrățișându-mă tu
sunt mai vie cu încă o viață
marmură vibrând sărutul în zori
răsucind soarele cu un cer mai sus


părăsindu-mă tu
sunt mai încremenită cu o criptă
spirit înalt negăsindu-și trupul
lăsat într-o margine de sat în mesteceni

frumoasă
nu, nu, nu