Uneori mă lovesc, în vis nebun,
De uși, ziduri și ferești
Ce mă poartă cu gândul la ceața ce învăluie acele piscuri
Pe care în van mă avânt să le ating
Fără să știu că rostul suișului pe munte
E să ajung eu însumi munte,
Spre-a continua urcarea
Exact așa cum înălțimea aceea mi-o cere
Ca să poată adormi din nou
După ce va observa cum eu o las înapoia mea,
Cuprins de ceața ce piere lăsând să se întrevadă
O imagine colorată cu uși, ziduri și ferești