Căzusem rob nobleței chipului tău
de domniță munteancă
surghinuită parcă anume la Vermeș
să mă smulgă
din urâtul ce mă înghițea sistematic
o jeansii domniei tale aidoma vișinei coapte
turnați impecabil
pe buci și pe coapsele din care
mă fulgerau constant 5000 de wați
sânii tăi mari și pietroși
ce miroseau salvator a civilizație
m-au pus zdravăn la lucru
era hotarul înghețat al lui februarie
ca să te pot vedea dimineața
și după ce te întorceai de la ore
să mă mântui privindu-te
am săpat cu bărbații din fermă
un canal de costișă
cu de la mine putere
am scos la lumină
trei hectare din râtul fertil al comunei