Lătrând zadarnic străzile pustii,
Azi poate că rămân captiv, un câine.
E prea târziu să cumpăr înc-o zi
Și gândurile mele-s prea bătrâne.

Pe visul meu nu dau de mult vreun sfanÈ›
Mai marii-ajunși pe jilțul înserării.
Nu sunt decât o umbră într-un lanț,
Înțepenit sub stâncile uitării.

Sunt doar priviri pierdute în ghetou
Și inimi costelive, într-o doară,
Pe-o stradă rastignită în ecou,
Se roagă la icoane să nu piară.

Trezindu-se în haos de-ntrebări,
Va răsări o novă sau o moarte,
Cu lacrimi reci, oceane de-ntâmplări
Și cioburi ruginii, de aripi sparte.