agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Que faisons-nous de l’amour qui reste ? ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-27 | [Ce texte devrait être lu en romana] |
8.0
Am uitat zâmbetul pe buze încă din copilărie când toată suflarea mă iubea când mama mă lua peste tot cu ea și nu știam că-i atât de singură în lume eram fericită: mă tolăneam zile-n șir pe iarbă mâncam pământ și vedeam numai soarele îmi plăcea să merg la înmormântări și să admir frumusețea răposatului nu știam că sub pământ nu există soare. Într-o zi, însă, a venit tristețea - prin ochii mamei roșii de nesomn, prin oboseala picioarelor ei necăjite a venit mai întâi apoi a venit prin toate și peste tot mult mai adâncă decât o groapă. Eu însă nu pot vorbi nicidecum despre tristețea mea: tristețea mâinilor mele, tristețea piciorului meu stâng, tristețea dinților mei, tristețea lucrurilor mele fiindcă pentru toți sunt "omul care râde" și doar atât. Numai tristețea zâmbetului meu îmi trădează uneori adevărata viață.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
La maison de la litérature | ![]() | |||||||
![]() |
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité