Ma scuturam pe pleoape de sensul timpului tau veac
Si intrebam pamantul rost al ratacirii noastre lente
Cum poate versul aspru creiona anevoios destine
De evi uitati in nobila natura a vestirii certe?


Nimic nu mai razbate dincolo de fel si semne
Un spatiu absolut si mut si verde se inscrie
Ma-ntorc in tremur, amurgul scrie si descrie
Iarasi cu dor un vast camp de blesteme
Cercuri banale roz cu iz de crizanteme
Pe plaja cruda de smarald si anateme.