Zărind iubirea lui, încătușată
sub masca de copil pierdut.
M-am întristat. De sub o pată,
zâmbind amar, el a trecut
cu o secundă mai departe.
Pierdut în mantii de moment
cu umbrele secate toate,
privind în urmă. E atent.
Și răsuflarea sa ca de coșmar
se naște, gâlgâie și sună
iar irisul schimbat în felinar,
într-o tacere cruntă, tună.
Răstignit în cioburi, răzvrătite
de amintiri pierdute în ruină,
cuprinde gândurile înnădite
păstrând finalul ce-o să vină
neașteptat. Încă o dată,
acea iubire ca un meteorit,
din ochii lui, zâmbea încătușată…
Când în oglindă m-am privit.