Pe marginea ferestrei,
Timpul nu mai stă să cadă
Privește, așa, nostalgic
Spre primăvara asta fadă

Pare că iubirea, lui, îi este ceață
Ce-i fură gândul nopții
Și nu-i mai lasă dimineață

Ușor începe-a plânge, ușor parcă sughite
Își strânge nemurirea cu brațele deschise

De ce-aș regreta anii? Fereastra mi-e închisă...