Un vultur negru așteaptă răbdător
Sfârșitul unei agonii de muritor
Din cuibul lui ceresc privește sfidător
O viață ce apune ,nimic impunător.

Zile și săptămâni nefericitul muritor,
O tristă umbră pe nisipul mișcător
Bântuie cu pas nesigur și tremurător
In căutarea a ceva ce a pierdut ușor.

O impăcare, ocean al simțurilor,armonie
Credea ca i-a fost hărăzită pe vecie
O mână nevăzută i-a răpit neprețuitul dar
Si l-a luat cu ea, si totul pare in zadar.

Dunele il cheamă, il ademenesc,il copleșesc
Dorința, speranța regăsirii parcă-l amețesc
Habar nu are de cursele ce i se pregătesc
Pe-un ultim drum a tot ce este omenesc.

O vede, se-apropie, aproape c-o atinge
Dar ca intr-un coșmar oaza tot mai departe fuge
Si fără de scăpare, fără nici o ezitare
Pe urma ei el se târăște, ea fuge tot mai tare.

Canicula incet incepe să-l doboare
Nebănuite forțe il tin incă-n picioare
Grozava sete incet-incet nu il mai doare
Doi ochi naivi, intrebători, privesc usturătorul soare.


Mintea-i e un vid, sufletul, un gol imens
Ca o păpușă nu se mai poate-opri din mers
Spre vulturul din ceruri privește fără interes
Neștiind că iremediabil se-ndreaptă spre un ultim vers...


Să plâng de bucurie sau să il jelesc?