Întuneric, tăcere.
totul în jur inert, mort
chiar și eu.
O rază plapândă sparge oglinda gândului
și taie umbra nopții de ghiață.
mă ascund iar...
La adăpostul întunericului hâd
mă dezbrac de umbra pustie,
scoțând mereu la iveală
un suflet putred și gol
de fericire...?
oare?
acel sentiment supeficial
ce invăluie inimi intr-o negură acidă
și totuși ce sunt eu fără ea?
un gând plin de speranțe măcinate
de mașina timpului strâmb
o viață lipsită de importanță
una intre milioane
ca o lacrimă pe valul trecător
al oceanului învolburat