Te pierzi în focul viu de aștri
Ce-nseninează visuri de lumină
Și poezia ochilor albaștri
De farmec plină.

Cobori apoi pe valuri de ninsoare
Aievea-n gându-mi trist și-nflăcărat
Chemarea mea ți-e forță și vigoare
Un vis uitat...

Înseninezi tăcerile albastre
ÃŽn purpura-mi din vene pribegind
Și-n ceața elegiilor sihastre
Eu te cuprind

Mi-e sete crud de libertate
De vraja verii și de lună plină
Tu știi s-adapi izvoare nesecate
Ca o grădină