Singur ca un unu vertical
încep să prind rădăcini
în acest mâl primordial
înconjurat de nouă spini.

și germinez în jos fără tine
unde a început Singurătatea
să se târască până la mine
alungându-te din calea mea.

eu mă hrăneam cu Setea
din nouă ceruri de sub mine
și din nouă de deasupra mea
iar acum sunt hămesit de tine.

iar mâna-mi ca o rădăcină
se apleacă încet în jos obosită
rupându-și venele de lumină
prinse-n văzduhul făr’ de ispită.

mai sunt nouăsprezece secunde
până când timpul se va dilata
mă voi scurge cu crengile arzânde
în lava tristeții ce nu va înceta …

La apus de sunete lumești
deasupra nisipului fierbinte
te regăsesc iubito și mă iubești
printre pleoapele-mi alintate …