azi nu voi scrie nimic
nici despre dragoste, nici despre cum viața
ne corodează speranța…
azi nu voi respira printre picăturile de ploaie
nici un metrucub de aer pe secundă
și nici nu-mi voi deprima, reprima, suprima,
în realități aberante,
tribulațiile metafizice, analitice,
care-mi bodogănesc întruna la ureche…
azi nu vreau să visez angelic, animalic,
nostalgii demult afumate și rămase stinghere
între două gânduri imberbe
și nu vreau să-mi mai tremure sufletul
în cutremure mai mari de 4 grade pe scara Richter…

azi nu, dar mâine
îmi voi pune aripi de fluture sub inimă,
voi răscoli universul meandric
în căutarea zborului obosit de înger,
voi răspunde tăcerii printr-un oftat prelung
și voi îndoi, cu îndoitura privirii,
gratiile unui poimâinelui confuz

până la mâinele altfel,
mai e o noapte,
fără stele și fără vise…