Mă plimb pe-o potecă din nori,
Întins lânga tine pe-o fâșie de rai...
Lasă-mă să strau așa măcar câteva clipe...
Câteva ceasuri... câteva zile... o veșnicie...

Mă misc acum; nu mai stau înghețat
Cu sufletul rece - o statuie din calcar.
Sunt un râu, o cascadă înaltă. Și cad
Învolburat nesfârșit spre lacul de jos fericit si calm.

Așa cum Unul a fost la început,
Noi suntem Unul, singurul, punctul matern.
Ieșiți din timp, n-avem nevoie nici de aer,
Nici de apa, ci doar de linistea cerului.

Sunt imperfect. Sunt om. Și vreau să plang...!
Vreau să mă unesc cu totul; să ajung a fi doar pur...
... vise deșarte, imposibile... de neatins pentru un om.
Doar iubind, acuma văd... : mă simt desavarsit!!!