Orgia se sfarsise... ieseau grupe glumete
De capete aprinse, de ostenite fete,
Mergand sa se intinza sub cerul cel senin,
Beti unii de castiguri, iar altii beti de vin.
In umeda taverna abia mai ramasese
Cativa betivi de fructe ce dormitau pe mese,
Trei lampe fumegande, trei calfe de cizmari
Si Paola harpista cu ochii sai cei mari.

Cum, Paola, sarmano, vii tu din Miramare
Unde-ai cantat in duo cu intristata mare
Suspinul unui val,
Vii astazi sa-ti duci harpa prin orisice taverna,
Iti pleci frumoasa-ti frunte pe orisicare perna,
La orisicare bal?...

Din lampa fumeganda scapand o lunga raza
Pe bucle catalane usor se-mprastiaza...;
Din harpa incantata zburand accente vii
Spun razei tot misterul cerestei armonii...;

Din ochii ei, mari lacrami, din suflet, trist suspin
Spun notelor murinde omorantoru-i chin.
S-atuncea... tot mai tare la san harpa si-o strange
Si plang coardele mute si insusi glasu-i plange:
"Spre tine, ah! Spre tine, tarm vecinic inverzit,
E dusa-a mea gandire de-un dor nemarginit...
La tine, golf poetic, cu apele senine,
Speranta mea viseaza... la tine, tot la tine!
Adio, cer albastru, ca sufletul senin,
Adio, vant de mare, ca cugetul de lin,
Alerg mereu prin lume, dar gandu' mi-e 'napoi...
Cu voi e fericirea, cu voi... numai cu voi..."
Si glasul ei se stinge incet... incetinel.

Rembrandt, daca vreodata celebrul tau penel
Ar fi voit sa puie, in umbra delicata,
Doi ochi plutind albastri in lacrima-nfocata;
Orpheu, daca pe tine, zmintitul tau amor,
Te-ar fi facut sa cauti un lung cantec de dor ...;
Orpheu, iti gaseai dorul cantat intr-o taverna
Si tu, Rembrandt, modelul plangand pe-o neagra perna.

Canta ... De la masa o calfa de cizmar
Sculandu-se, la dansa veni cu un pahar:
- Destul, de doua ceasuri ne duci intr-un suspin.
Mai bine bea... Ineaca-ti suspinul tau in vin.
In vin! Ce fericire!... Bea Paola si canta!
Ce stai cu ochii-n lacrimi, spasita ca o sfanta?
Saruta-ma mai bine, iti dau doi gologani...
- Doi bani pe-o sarutare!...Doi bani! Pentru doi bani?
Si-n fata mamei sale va mai veni ea maine?
Doi bani!... O soapta-i spune: doi bani azi sunt o paine.
Primeste!
Trist atuncea ea capul si-l intinde
Iar el, cizmarul vesel, in brate-o si coprinde.

Cum, Paola, sarmano, vii tu din Miramare
Unde-ai cantat in duo cu intristata mare
Suspinul unui val,
Vii astazi sa-ti duci harpa prin orisice taverna,
Iti pleci furmoasa frunte pe orisicare perna
La orisicare bal?
O... da, caci sunt pe lume mizerii omenesti
Ascunse, fara mila, in piepturi femeiesti.
Sunt suflete pe care mizeria le pierde
Cum pierde vantul toamnei un dafin inca verde.

O lacrima e-o lume de tainice dureri
Ce sunt si-n corp si-n suflet si nu sunt nicaieri;
Un zambet printre lacrami e raza cea din soare
Ce vesel se rasfrange pe-un lung camp de ninsoare.
Si cand gandesc ca-n lume sunt suflete menite
In veci de blanda raza a nu fi incalzite,
Cand vad ca sunt fiinte ce port pe frunte scris
Eterna suferinta si-n trai, si-n somn, si-n vis,
Ma-ntreb de nu-i mai bine a-si duce fiecare
Adanca sa durere pe sesuri sau pe mare
Spre groapa sau spre bal?
De nu drept sa moara talente prin taverne
Si ochii mari sa planga, pierduti pe negre perne,
In nopti de carnaval...?
Cu ochii stinsi de vitiu, cu sufletul de rele,
Cu gandu-n cercetare catand cum sa se-nsele,
Isi dau sudoarea fruntii pe cartile murdare
Sapoi castigatorul o da pe-o sarutare.

Calin, iubit de soarta si iubitor de vin,
Venise langa dansa sa vada-un alt Calin
Ce-n ochii ei cu lacrami, usor se oglindea...;
S-atuncea ii vrea ochii; el ochii ei ii vrea!
- Asculta-ma, fetito, stai, canta-ncetinel:
Ai ochi limpezi ca vinul si-mbatator ca el.
Vin vechi, asta se stie... - Da-mi ochii sa-i sarut;
Iti dau trei bani... Sau cere cat vrei. - Cat ai cerut?
Ea tace. Gandu-o duce, in repedele-i zbor,
Spre casa mamei sale in care vede-un nor.
Din norul de lumina o mana sta intinsa
Poruncitoare, cruda, spre candela cea stinsa.
- Primesc - ea zice iute - primesc trei gologani ...
De ce nu pot a-ti vinde si zilele-mi pe bani?

.....................................................................................

Si cand se duce-acasa, cu ziua dimpreuna,
De candela madonei atarna o cununa,
Apoi usor se pleaca pe-a mamei fata muta
Si buclele ei albe cu drag i le saruta.
Batrana, cum o simte, de sanul ei o strange
Si plange si-o saruta si-o-ntreaba si iar plange:

- Cum, Paola, sarmano, vii tu din Miramare
- Unde-ai cantat in duo cu intristata mare
Suspinul unui val,
Vii astazi sa-ti duci harpa prin orisice taverna,
Iti pleci frumoasa-ti frunte pe orisicare perna,
La orisicare bal?

Iar ea, abia-i raspunde, cu vocea ei cea stinsa:
- Dormi, mama, dormi in pace, ai candela aprinsa!

(1880)