"Luceafar ce vii de departe
Si vremuri strabati peste vremuri,
Ca-n lumile noastre desarte
Luminile blande sa-ti tremuri,

Ce patimi te poarta pe cale,
Ce doruri te mana prin haos,
De narui luminile tale
Pe lanuri de negru repaos?"

Asa parca zice poetul
Cand noaptea priveste la stele
Si intra incetul cu-ncetul
In sufletul candid din ele.

"De viu, si tot viu, si tot scapar
Din razele mele curate,
Eu fug si incerc sa ma apar
De groaza de singuratate.

Tu nu stii ce cruda menire
E data luminii supreme:
A merge pe nemarginire
In curgere goala de vreme.

Pe cand tu c-un deget in pagini
Stai pacinic la umbra padurii
Si mintea ti-o porti in imagini
De zmei, de povesti si lemurii

Tu poti mangaia din privire
Sclipirea luminilor mele
Si cand eu ma sting, prin gandire
Tu poti zamisli alte stele.

Tu ai o putere in tine
Ce rumpe izvodul a toate,
La toti voitoare de bine
Si dulce cat nu se mai poate.

Deci lasa-ti deprinsul de-a geme
Si dorul de bolta cereasca,
Ca nu e iertat sa blesteme
Acelor ce pot sa iubeasca.

(1899)