Tîrziu, pe la ceasul amărăciunii, cînd am văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că pînă la tine-nțelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieșit.

Crezusem, vai, cu tărie
că niciodată sfîrșit nu va fi.
Þi-am spus uneori: ia sfatul vestalelor, dacă
flacăra vrei s-o-ntreții.
Þi-am zis alte dăți: vezi tu jăratecul, truda din vatră?
Din fumul albastru ce iese
mereu cerul se țese.

Bănuiesc că ai stat încă mult timp la masă, în jale
cu capul în mîini,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale
de vis. Bănuiesc că nici astăzi nu-ți este ușor
în cetatea cu punțile trase.
Pentru ca vinul lăsat printre cele rămase
nimeni să-l bea,
toarnă cenușă-n ulcior.