poezia mea se scaldă într-o respirație de copil și rafalele plânsetelor înăbușite sub mască
între neliniștea complicată metafizic de frigul adânc al singurătății
vrea să se înalțe în revărsatul zorilor din golul lăuntric

hăituită de țipătul păsărilor te hrănești din nostalgia cerurilor ascunse sub riduri
zvâcnești uneori în aduceri aminte răspândită prin nevoile leșurilor putrezite
alteori te ascunzi prin smârcurile mocirloase de teama voluptoasă ce se scurge prin vene
mă chemi printre lucruri ireale drumuri rătăcite printre morți
ca o fiară nimicind ritmuri dezgustată cu sufletul pribeag îți cauti numele
în fiecare anotim îți schimbi masca în funcție de renunțări și dezechilibru
cu parfumuri fierbinți despletești legendele deșarte cântec de nebuni
duhoare oribilă împrăștii uneori din trupul însângerat de istovirea mâinilor călău
adu-ți aminte că nu te poți depăși pe tine însăți când din rana mea vrei să-ți faci balsam / altar
otrava cuvântului vrei să pară miere
gura-ți este plină de mormântul minciunii mânjind zorii
după gâlceavă vrei să-mi arăți prietenie cuminte melancolică
transformând visurile în păsări sinistre

poezie
tu nu ești decât o lecție de groază că vei ajunge curând bătrână?

NU

te doresc goală de toate acestea
nud desăvârșit să mă poți binecuvânta

doar tu poezie
știi să-mi primești capul în mâinile tale

1.07.2005