agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-11 | [This text should be read in romana] | Submited by lucia sotirova
Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic. Nu pot vrea să fiu nimic. Asta fiind spus, port în mine toate visele lumii. Ferestre ale camerei mele, ale camerei mele în furnicarul uman anonim (È™i de l-ar È™ti cineva, ce folos?), unul printre atîtea milioane, voi daÈ›i spre-o stradă tainică într-un continuu du-te - vino, spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor, reală, imposibil de reală, evidentă, incognoscibil de evidentă, cu misterul ei ascuns sub pietre È™i fiinÈ›e, cu moartea punînd igrasie pe ziduri È™i-ncărunÈ›indu-i pe oameni, cu Destinul diriguitor a toate È™i tot pe drumul nimicului. Sunt astăzi învins, ca È™i cum aÈ™ È™ti adevărul. Lucid, ca È™i cum m-aÈ™ afla în ceasul morÈ›ii, È™i nemaiavînd altă fraternitate cu lucrurile, decît un adio, în timp ce casa È™i partea asta a străzii se prefac într-un È™ir de vagoane, un tren, semnalul de plecare sunînd în capul meu - o zdruncinare a nervilor, un scîrțîit al oaselor mele urnindu-se din loc. Sunt perplex ca unul care-a reflectat, găsit apoi uitat. Mă împart între loialitatea pe care-o datorez tutungeriei din față, ca ceva real dinafară, È™i senzaÈ›ia că totul e vis, ca ceva real dinăuntru. Am ratat totul. Cum n-am avut È›el, poate ca totul nu era nimic È™i învățătura primită e vană. Am ieÈ™it pe fereastra din spatele casei, am fugit pe cîmp, făcîndu-mi alte planuri. Dar n-am întîlnit decît ierburi È™i copaci, iar oamenii, cîți mai erau, semănau cu restul lumii. Plec de la geam, mă aÈ™ez pe un scaun. La ce să mă gîndesc? Ce È™tiu eu ce-o să fiu cînd nu È™tiu cine sunt? Sunt ceea ce cred? Dar eu mă cred asta È™i asta! Și-atîția alÈ›ii au aceleaÈ™i convingeri! Un geniu? ÃŽn clipa de față o sută de mii de creiere se cred genii, ca mine, dar istoria nu va recunoaÈ™te, poate, pe nici unul. Gunoi, iată ce va rămîne din toate cuceririle viitoare! Nu, nu cred în mine... ÃŽn cîte mansarde È™i nemansarde ale lumii nebuni se cred genii? Cîte aspiraÈ›ii înalte, nobile, lucide È™i realizabile, cine È™tie, nu vor vedea niciodată lumina soarelui adevărat, È™i nu vor găsi ureche să le-asculte. Lumea aparÈ›ine cuceritorilor, iar nu visătorilor, chiar dac-ar fi drept să le-aparÈ›ină. Eu am visat mai mult decît Napoleon n-a visat, am strîns la pieptul meu ipotetic mai multă omenire decît Hristos, am conceput în secret filozofii la care nici un Kant nu s-a gîndit. Dar voi rămîne pentru totdeauna, poate, individul de la mansardă, deÈ™i nu locuiesc acolo, voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a născut, voi fi întotdeauna cel care posedă bunuri, voi fi întotdeauna cel care aÈ™teaptă să i se deschidă uÈ™a în faÈ›a unui perete fără ușă, cel care.cîntă romanÈ›a infinitului în curtea găinilor, È™i-aude vocea lui Dumnezeu într-un puÈ› astupat. Să cred în mine? Nu, în nimic. Să-È™i reverse natura peste capul meu ardent soarele ei, ploaia, vîntul ce-mi răsfiră părul... ÃŽn rest fie ce-o fi sau nimic. Sclavi cardiaci ai stelelor, am cucerit lumea înainte de-a ne ridica din pat, dar ne trezim È™i iat-o întunecată, ne sculăm È™i uite că-i străină, ieÈ™im din casă È™i vedem pămîntul întreg, sistemul solar, Calea Lactee È™i spaÈ›iul Indefinibil. (Mănîncă ciocolată, fetiță mănîncă ciocolată! Nu există altă metafizică în lume decît ciocolata, È™i toate religiile nu ne învață mai mult decît cofetăria. Mănîncă, fetiță murdară, mănîncă! De-aÈ™ putea È™i eu mînca ciocolată cu aceeaÈ™i naturaleÈ›e ca tine! Aici cad pe gînduri, mototolesc foaia de-argint care-i, de fapt, de aramă, o arunc la gunoi unde mi-am aruncat È™i viaÈ›a. Rămîne numai amărăciunea neîmplinirii, caligrafia rapidă a acestor versuri, inscripÈ›ie È™ubredă spre Imposibil. Am pentru mine un dispreÈ› fără lacrimi, nobil, cu un gest amplu îmi lepăd veÈ™mîntul slinos, îl arunc în vîltoarea lucrurilor, fără chitanță, È™i rămîn acasă în toată goliciunea. Tu, care consolezi, care nu exiÈ™ti È™i prin asta consolezi, zeiță greacă, statuie însufleÈ›ită, patriciană romană, nobilă È™i nefastă, sau tu, prinÈ›esă a trubadurilor, amabilă È™i prefăcută, o, tu marchiză din secolul al optsprezecelea, prea decoltată È™i îndepărtată, o, metresă celebră din timpul părinÈ›ilor noÈ™tri, sau nu È™tiu ce modern, greu de imaginat, voi toate, tu, oricare-ai fi, dacă poÈ›i inspira, inspiră-mă! Căci inima mea e o vadră golită. Precum cei ce invocă duhuri, mă invoc pe mine însumi È™i nu mă găsesc. Vin iar la fereastră È™i văd strada cu o absolută claritate, văd magazinele, trotuarul, maÈ™inile ce trec, văd fiinÈ›e vii, îmbrăcate, încrucișîndu-se, văd cîinii care există È™i ei, È™i toate astea mă apasă ca o sentință de deportare, È™i totul mi se pare atît de străin.) Am trăit, studiat, iubit, avut credință, È™i azi nu-i cerÈ™etor pe care să nu-l invidiez pentru simpul fapt că el nu este eu. Mă uit la zdrenÈ›ele fiecăruia, la rănile È™i la minciunile lor, È™i mă gîndesc: poate că de fapt n-ai trăit, n-ai studiat, n-ai iubit, n-ai avut credință (realitatea poate exista È™i fără a face nimic din toate astea), poate c-ai fost numai o È™opîrlă căreia i s-a tăiat coada, poate că eÈ™ti o coadă de È™opîrlă care, tăiată, se agită încă. Am făcut din mine ce n-am È™tiut face È™i ce-aÈ™ fi putut face, n-am făcut. Mi-am pus un domino greÈ™it, m-au luat drept ceea ce nu sunt, iar eu n-am dezmiÈ›it È™i iată-mă pierdut. Cînd am vrut s-arunc masca, era lipită de chip. Cînd am aruncat-o È™i m-am uitat în oglindă, eram deja bătrîn. Beat fiind, nu-mi puteam pune la loc masca pe care n-am fost aruncat-o. Am dormit în vestiar ca un cîine tolerat de direcÈ›iune pentru că-i inofensiv, È™i vă povestesc acum istoria de față ca să vă demonstrez că-s sublim. EsenÈ›a muzicală a versurilor mele inutile îmi va permite să mă descopăr ca pe-un lucru de mine creat, È™i nu voi rămîne veÈ™nic în faÈ›a tutungeriei din față, călcînd în picioare conÈ™tiinÈ›a de a exista, ca pe-un covor în care se împiedică un beÈ›iv, sau ca pe-o rogojină furată de È›igani È™i care nu face doi bani. Dar patronul tutungeriei a ieÈ™it la ușă, stă în ușă. ÃŽl privesc cu capul pe jumătate întors È™i-n suflet cu durerea de-a mă È™ti neînÈ›eles. El va muri È™i eu voi muri. El va lăsa firma, eu voi lăsa versuri. La un moment dat va muri firma È™i versurile. Apoi va muri strada unde se află firma È™i limba în care au fost scrise versurile, va muri apoi planeta rotitoare unde se află toate acestea. Și pe alÈ›i sateliÈ›i, din alte galaxii, ceva asemănător cu oamenii va continua să scrie un fel de versuri È™i să locuiască în niÈ™te tutungerii, în spatele unor firme - întotdeauna un lucru în faÈ›a altuia, întotdeauna un lucru la fel de inutil ca altul, întotdeauna imposibilul la fel de stupid ca realitatea, întotdeauna misterul adîncurilor la fel de adevărat ca somnul misterului de suprafață, una ori alta, întotdeauna, sau nici una nici alta. Dar cineva a intrat în tutungerie (să cumpere tutun?) È™i realitatea plauzibilă s-a abătut asupra mea. Mă ridic pe jumătate, energic, convins, uman, È™i mă duc să scriu aceste versuri unde exprim exact contariul. ÃŽmi aprind o È›igară È™i savurez în ea o eliberare de toate gîndurile. Urmăresc fumul ca pe-un itinerar, gust, într-un moment sensibil È™i competent, eliberarea de toate speculaÈ›iile, conÈ™tient că metafizica nu-i decît simptoma unei boli. Apoi mă întind pe spătar È™i continui să fumez - voi fuma atîta timp cît îmi va permite soarta. (Dacă m-aÈ™ fi însurat cu fiica spălătoresei, poate c-aÈ™ fi fost fericit.) Aici mă ridic de pe scaun, mă duc la fereastră. Omul a ieÈ™it din tutungerie (punînd restul în buzunarul pantalonilor?) Ah, îl cunosc: e Esteves fără metafizică. (Patronul tutungeriei apare la ușă.) Ca purtat de-o inspiraÈ›ie divină, Esteves s-a întors È™i m-a văzut. Mi-a făcut semn din mînă iar eu i-am strigat: Salut, Esteves! Și Universul s-a recompus pentru mine fără idealuri È™i fără speranță, È™i patronul tutungeriei a zîmbit. (Tradus de Lucia Sotirova) * * * TabaquerÃa * Bureau de tabac |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy